Invidie versus talent

   Deci, da. Talentele nu pot fi stăvilite. Cel puţin, nu în România. De la o vârstă fragedă, până la bătrâneţe, de la cel mai mic la cel mai mare, iată cum românii îşi exprimă năduful, într-o formă artistică, demonstrând tuturor că în oricare din noi sălăsluieşte o sămânţă de cântăreţ, care nu trebuie decât un pic udată pentru a deveni un adevărat arbore plin de sunete şi triluri suave, alături de o încărcătură a mesajelor plină de vers şi sentiment.

   Aşadar, premiul acestei săptămâni merge la trupa Brigada A.M., un duo de succes care ar avea şanse reale să cucerească inimile ascultătorilor. Având la bază un stil muzical bine ales, cei doi băieţi, mustind a talent, se joacă cu fiecare cuvânt alăturat portativului, oferind auditoriului un mesaj puternic, tranşant, care reflectă atât probleme sociale, cât şi personale. „Stilul Oprişan”, un lait motiv al poveştii muzicale, se potriveşte ca o mănuşă socialului scos în evidenţă destul de clar: „iad”, „rai”, „frăţioare”, „femei”, „mă-ta”, „te fugărim”. Nu lipseşte nici componenta temporală, proiectată sub linia speranţei, pentru un orizont plin de candoare: „o s-o ducem mai bine an după an, e stilul nostru, stilul Oprişan”.

   Savuraţi, aşadar, această feerie muzicală!

 

 

   Evident, nu puteau să lipsească şi săgeţile critice, aruncate într-un mod atât de acid încât alunecă pe o pantă mânjită cu nesimţire. Astfel, o anti-trupă, nişte indivizi care probabil nu au terminat nici grădiniţa, batjocoresc munca celor de la Brigada A.M.. Numele lor este Brigada P.M., afişat cu o indolenţă crasă pe site-uri. Mesajul acestora este unul infect, plin de măscăreli şi derizoriu. Din cauza celor ca ei, lumea muzicală românească nu va scăpa niciodată de noroi. Să vă fie ruşine, măi celenteratelor!

 

 

   Din fericire, cei de la Brigada A.M. nu s-au lăsat mai prejos şi le-au dat o replică celor ca Brigada P.M., avertizându-i că ceea ce fac ei este o muncă serioasă, în care se investeşte suflet, energie iar succesul de care se bucură nu este unul întâmplător. Evident, mesajul este exprimat în „stilul Oprişan”, tranşant, clar dar având cuvinte bine alese. Aşa că, pardon, fraierilor, aveţi grijă! Brigada A. M. rules!

 

P.S.:  Să moară caca dacă mai înţeleg ceva din ţara asta.

Discuţie inutilă

Ţrrrr! Ţrrrr!

-Alo!

-Ha, prostule!

-Cine-i acolo??

-Prostu’, prostu’, hi, hi!

-Tu eşti prostu’?

-Nu, tu eşti prost! Scot limba la tine, să ştii!

-Ete, na! Ce să spun! Ba tu eşti prost!

-Ba tu!

-Tu eşti, că nu o să ieşi preşedinte, na!

-Ba da! Că aşa mi-a zis mie domnul Iliescu, na!

-Şi ce dacă! Stop pe roşu că nu ieşi preşedinte!

-De unde ştiu eu că ai mâna pe roşu?

-Pentru că aşa zic eu!

-Prostule!

-Nu mai zi aşa! Tu eşti prost! Prostănacule!

-Băi, eu nu sunt prostănac, da? Vezi că te zic!

-Cui mă zici, hi, hi? Şi nici preşedinte n-o să ieşi! O să vezi tu! Şi eu am să fiu iar prim-ministru!

-Ba nu, nu-i adevărat! Eu o să fiu preşedinte şi tu o să pleci la tine la Cluj acolo!

-Şi ce dacă!

-Da, şi să nu mai vii tu aici în Bucureşti, că tu eşti din provincie! Prostule!

-Boule!

-Vaaaaai! Mi-ai zis bou? Eşti spus! Eşti spus!

-Hi, hi! Cui? Că dacă mă enervez te zic lu’ domnu’ Băsescu şi să vezi tu ce păţeşti!

-Ete, na! Nu păţesc nimic că eu sunt acum şi cu restul, da? Sîc!

-Oricum am spus stop pe roşu că nu ieşi preşedinte!

-Şi ce dacă! Sunt mai deştept decât tine pentru că te-am dat jos, prostule, hi, hi!

-Ba nu, că o să mă întorc, fraiere! Pentru că domnul Băsescu o să iasă iar pentru că e cel mai bun, na!

-S-o crezi tu!

-O cred!

-Prostule!

-Prostule!

-Uuuf! Boule, na!

-Bine, lasă că vezi tu!

-Ba o să vezi tu!

-Hai, plimbă ursu’!

-Ete, na! Să-l plimbi tu, piticule!

-Rîrîitule!

-Bondocule!

-Mincinosule!

-Lingăule!

-Ptiu, na! Te-am scuipat!

-Şi ce dacă, nu m-ai atins, hi, hi!

-Lasă că vezi tu!

-Sîc!

-Sîc!

Clanc!

Pasiunea mea este prematura!

Vara asta, ce uşor, uşor, îşi închide decolteul, lăsând loc fâşului de toamnă, am constatat că mi-am dezvoltat armonios o nouă pasiune. Pasiunea pentru fashion.

Dacă în timpul unei sesiuni de zapping se întâmplă să îmi împiedic privirea în paşii apăsaţi ai unor top modele în plină manifestare a graţiei, petrec minute în şir cu ochii aţintiţi la tv, absorbit de eveniment, făcând ture de sus în josul şi de jos în susul formelor filiforme ale fătucilor ălora.

Nu vă gândiţi că mă gândesc la ce s-ar gândi majoritatea reprezentantelor sexului frumos în astfel de posturi. Parcă aud: ar fi mişto rochia asta dacă s-ar renuţa la paiete; şi ar fi mers şi o pălărie la ea; sau nu-mi place fată asta. E prea împopoţonată. Are prea multe zorzoane. Sau e supeeerbă rochia asta de seară. E aşaaa… de-o vulgaritate pălită. Dar nu o prinde bine coafura, fată. Cocul ăla e prea… convenţional. Nu, clar nu!

Gândurile ce mi se derulează în cap sunt total opuse raţiunii pentru care designerii ăia şi-au pus creioanele şi foarfecele la contribuţie. Dacă ei şi-au ars creierii la cum să le îmbrace mai bine, eu îmi angrenez toate pârghiile, concentrându-mă pe un aspect mult mai primar şi anume la cum să le dezbrac mai uşor.