Miercuri 27 octombrie, în Club CONTROL – Nu & Apa Neagră

   Sunete acide, instrumente preparate și teme de pe următorul album – cam prin aceste câteva elemente s-ar putea anunța concertul NU & APA NEAGRĂ din Club Control. Distorsiunea grefată pe sunetul acustic, ecourile saturate, buclajele în cascadă, melodiile inspirate din folclorul zonei Carpaților se întâlnesc cu isonul/musonul, ca într-un vis ce nu e clar de e frumos ori e coșmar. După cum scria Scot Heller despre albumul din 2008, în Aural Innovations #40, „This is music from another world unlike anything you have heard before. (…) cool music that is a mixture of traditional music from the region with some interesting vocals and spacey synthesizers and electronics.”

 

Biletul de intrare costă 15 lei.

 

 

Clubul Control se află în Bucureşti, pe strada Academiei, nr. 19, pasajul Victoria.

 

nu&apaneagra

Obits şi Robin & The Backstabbers, live în Club Control pe 22 octombrie

Vineri, 22 octombrie, Clubul Control şi Bring The Noise continuă seria concertelor cu trupe din SUA, începută în sezonul anterior, cu new-york-ezii de la Obits.

Deşi Obits s-a înfiinţat de abia în 2006 în Brooklyn, New York, toţi componenţii săi sunt veterani ai scenei indie-rock americane. Liderul trupei, vocalistul şi chitaristul Rick Froberg a cântat în formaţii legendare ale scenei  post-punk americane precum Pitchfork, Drive Like Jehu şi Hotsnakes, chitaristul Sohrab Habibion a fost membru Edsel iar bateristul Scott Gursky a cântat în Shortstack. Celor trei li se adaugă basistul Greg Simpson.

   În 2008, un bootleg cu două piese înregistrate la primul concert al trupei a făcut repede înconjurul blogurilor muzicale, ajungând până la urechile şefilor de la Sub Pop Records, care, impresionaţi, au invitat trupa să cânte la festivalul din Seattle, de aniversare a  20 de ani de existenţă a casei de discuri. Evident, nu a trecut mult timp  până când Obits au semnat cu Sub Pop Records pentru lansarea primului album.

   Apărut în 2009 , albumul I Blame You , un mix spectaculos de indie, surf-rock şi garage-punk, a stârnit reacţii mai mult decât pozitive în revistele de specialitate, atât din SUA cât şi din Europa:

   Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a albumului I Blame You, turneu care se va încheia cu două show-uri în zile consecutive, la celebra Kinitting Factory din Brooklyn , New York. 

 

http://www.myspace.com/obitsband

 

Deschiderea concertului le va aparţine celor de la Robin & The Backstabbers, revelaţia anului  pentru scena indie-rock autohtonă.

« Robin and the Backstabbers este o sursă instabilă, imprecisă  şi imprevizibilă de zgomot, a cărei eficienţă şi randament  variază în funcţie de factori necunoscuţi, care pot sau nu să includă preţul corzilor de chitară, al beţelor de tobe şi cel al promisiunilor nerespectate. Aproximăm sunetul mic burgheziei în flăcări în timpul unui mic război civil la grădina zoologică, cu casa de bilete încă deschisă. „Mai mărunt n-aveţi?” »

 

http://www.myspace.com/robinandthebackstabbers

 

Concertul va începe de la ora 21. Biletele costă 20 de lei şi vor fi puse în vânzare la club, în seara evenimentului..

Clubul Control se află în Bucureşti, pe Strada Academiei nr.19 ( intrarea prin Pasajul Victoriei)

 

obits_mic

Anim'est în Club Control

   Joi 14 octombrie, de la orele 21.00, Clubul Control din Bucureşti (clubul oficial Anim’est) vă invită la Proiecţie & concerte The Mono Jacks şi The Pixels. 

   În cadrul festivalului Anim’est, joi14 octombrie 2010, de la ora 21:00, la Club CONTROL, iubitorii filmului de animaţie şi ai muzicii de calitate vor putea să urmărească „la pachet” proiecţia celor două programe de scurtmetraje selecţionate în competiţia Videoclip & Advertising, urmată de concertele a două dintre cele mai bune trupe autohtone de indie rock: The Mono Jacks şi The Pixels.

 

http://www.myspace.com/themonojacks

 

http://www.myspace.com/thepixelsofficial

 

   Clubul Control va fi gazda nopţilor de Anim’est şi cel mai important punct de întâlnire pentru publicul festivalului, invitaţii acestuia şi echipă, după terminarea proiecţiilor.

   Control Club se află pe Str. Academiei, nr. 19, în Pasajul Victoria (intrarea dinspre Facultatea de Arhitectură)

 

Bilete: 25 lei prin Ticketfan.ro .

 

14octombrie_mic

We Have Band, 5 noiembrie, Club Control

   După un show de succes în ianuarie anul trecut, trupa britanică de electro-pop We Have Band revine în Clubul Control din capitală, pe 5 noiembrie, în plin turneu de promovare a albumului de debut.

   În ultimii doi ani, We Have Band au concertat mult, şi-au câştigat o bază solidă de fani, au încantat publicul din numeroase oraşe ale lumii cu vibrantul single funk/punk Oh! şi au fost invitaţi pe a şasea compilaţie Kitsune Maison, cu piesa Hear It In The Cans. O recunoaştere formală a muzicii lor s-a produs anul trecut, când au câştigat concursul tinerelor talente organizat de unul din cele mai importante festivaluri din lume – Glastonbury.  

   Încurajaţi de recenziile pozitive şi aprecierile entuziaste, atât pentru prestaţiile live, cât şi pentru calitatea şi inovaţia muzicală, We Have Band au lansat, anul acesta, albumul de debut, WHB, la casa de discuri franceză Naïve. Materialul poartă semnătura producătorului Gareth Jones, cel care a lucrat şi cu Grizzly Bear, Depeche Mode, Erasure, Interpol, Nick Cave and the Bad Seeds, Garbage, The Futureheads, Mogwai sau Orbital.

   Divisive –  aparută ca single în martie –  şi Honey Trap – care asigură coloana sonoră a celei mai noi campanii publicitare Diesel – Be Stupidau fost piesele lansate oficial înaintea albumului. În iulie, populara piesă Oh!, de asemenea prezentă pe album, a fost relansată ca single, împreună cu un nou videoclip.   

 

 

   We Have Band sunt: Darren Bancroft (vocal, tobe, percuţie, sampler), Thomas WP (vocal, chitară, bas, mixaj) şi Dede WP (vocal, percuţie, sampler). Cei trei britanici cântă un amestec de electro-funk/pop/rock, dark dance într-un stil inovator. Influenţele declarate vin de la ESG, Animal Collective, The Rapture, Joy Division şi Talking Heads.

 

„Odată cu trecerea timpului, WHB şi-au însuşit un stil disco rock foarte cool, alert şi fără prea mult reverb.” – Stereogum

 

www.myspace.com/wehaveband

 

   Pe 5 Noiembrie, în Club Control din Bucureşti, We Have Band aduc noul sound al scenei londoneze la Bucureşti. Biletele, în valoare de 35 de lei, vor fi disponibile în ziua evenimentului, la intrarea în club. Biletele cumpărate pentru concertul din aprilie nu mai sunt valabile, acestea putând fi returnate la punctele de achiziţie.

 

WHB-Photo-by-Olly-Hearsey

Yelllow lansează o nouă piesă

Ieri, trupa Yelllow (Bogdan Diaconeasa – bass looping,  Didi Dudaievici – vocals şi Andi Petreanu – samples and fx) a lansat cea de-a doua piesă intitulată Future.

Câteva detalii din culisele acesteia le puteţi afla chiar de la membrii trupei:

„Piesa a plecat de la un sample cu care Andi a venit la sala şi peste care ne-am jucat cu bass-ul, respectiv vocea. Nu am finalizat piesa, intenţionat, pentru că ştiam că ajungem cu ea în studio unde o să intre şi într-o fază de producţie. Astfel, în timpul înregistrărilor, piesa a suferit mici modificări, modificări în bine pe care ni le doream, le urmăream. Partea de producţie a fost realizată în studio la Sonichouse cu ajutorul lui Viky, căruia vrem să-i mulţumim cu ocazia asta.

Viitorul este în minţile noastre… este foarte adevărat!

Puteţi afla mai multe despre proiectul Yelllow accesând pagina lor de myspace (http://www.myspace.com/yelllows).

Joi, 30 Septembrie, ora 20.00 la Shift pub

Shifting City Moods

 

 

 cu: Petra Acker la voce şi Jimmy Cserkesz la chitară acustică.

 

 

Reuniţi într-un nou proiect, Petra Acker (The Others, Tep Zepi, Chilli Familli) şi Jimmy Cserkesz (Slang, Urma, Organic Duo, Tunderground) îşi propun să abordeze muzica soul şi r’n’b (cu influenţe braziliene şi jazz), într-o manieră originală. 

La baza conceptului serii stă dorinţa celor doi de a cânta piesele cele mai îndrăgite din repertoriul unor figuri marcante ale scenei muzicale internaţionale ca Jimmy Hendrix, Peter Gabirel, Erykah Badu, Dave Matthews, Raul Midon, Esperanza Spalding şi multe altele.

O variantă de intro interpretare, o manieră personalizată datorată orchestraţiei şi amprentei talentului celor doi artişti.

Intrarea este liberă.

 

Shift pub se află pe Str. Eremia Grigorescu, nr. 17 (zona Piaţa Lahovari).

30sept@shift

Mes Quins go Underworld !

Joi, 23 septembrie, începând cu ora 21, clubul Underworld (Str. Colţei, 48) se transformă în discotecă pentru un concert live cu formaţia Mes Quins! Synth pop is the new punk! Ia-ţi pantofii de dans şi vino să asculţi “Prinţeso” şi alte piese de pe albumul de debut al trupei, ce va fi lansat în curând. Intrarea este 10 lei. De vizualuri se ocupa Dex. După concert, after-party cu DJ Tremour.

 

www.myspace.com/mesquins

 

Underworld-23-Septembrie-800-pe-600

Clan Of Xymox în Club Control

   Joi 7 octombrie, Control Club şi Bring the Noise prezintă: CLAN of XYMOX.

 

Clan Of Xymox este o trupă de gothic-electro/darkwave formată în 1982 în Amsterdam, Olanda. Cap de afiş pentru mari festivaluri precum Wave Gothik Treffen (Leipzig, Germania), M’era Luna (Hildesheim, Germania), Convergence (sold-out, New Orleans, SUA, unde a cantat în faţa a peste 30,000 persoane), trupa venea să completeze scena darkwave printr-un sound sofisticat, individualizat prin beat-uri electro hipnotizante, pasaje vocale melancolice şi secvente obscure, atât muzical cât şi atmosferic.

 

În prezent, Clan of Xymox sunt:

 

Ronnie Moorings (voce, chitară) – singurul membru rămas constant.

Mojca Zugna (bass)

Mario Usai (chitară)

Ivonne de Ray (clape)

 

Considerată o trupă–cult pentru scena goth din întreaga lume, Clan of Xymox a lansat peste 30 de materiale discografice în cele aproape două decenii de existenţă. În cluburile sau la posturile de radio internaţionale s-au auzit, de-a lungul timpului, piese precum “Jasmine & Rose”, “Crucified”, “Louise”, “Into Extremes”, “Be My Friend” şi recentul single “Emily” (2009), foarte cunoscute însă şi pe frontul muzical românesc al muzicii underground. 

Moorings promite pentru 7 octombrie, un show dinamic în Club Control, cu beat-uri electrizante şi clape atmosferice, menite să conducă publicul într-o lume tainică şi misterioasă.

 

http://www.clanofxymox.com/

 

http://www.myspace.com/clanofxymox

 

Biletul la concert va costa 35 lei.

 

Clubul Control este situat în Str. Academiei nr. 19 în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Arhitectură.

 

Clan of Xymox_mic

Concert The MOOoD în Club Control

Vineri, 17 septembrie, de la ora 21:00, Club CONTROL vă invită la concert The MOOoD :

 

Marius Moise (voce),

BogdanSpirea (tobe, backing vocals),

Mircea Valah (chitara, backing vocals)

Horia Stere ( bas)

 

Evenimentele la care aceştia au participat sunt : UnderLondon Fest (2007), B’estfest 2008 şi 2009, în deschiderea concertului Lenny Kravitz din 2008 (Romania), la Eurosnic Festival (Olanda – 2009), Exit Festival (Serbia – 2009), Ciuc Summer Fest 2010 şi prin nenumarate cluburi bucureştene dar şi din ţară.

Pe 17 septembrie revin cu forţe noi şi mult avânt în Club CONTROL, după o vară petrecută mai mult în sala de repetiţii, pentru că  din octombrie, băieţii intră în studio să înregistreze primul lor album.

 

În Club CONTROL veţi avea parte de un “preview” al albumului şi veţi auzi două piese noi, “bine lucrate şi finisate”.

 

http://www.myspace.com/themoodofficial

Site oficial: www.themoood.ro

 

În deschidere vor cânta cei de la  Blister Blue.

 

http://www.myspace.com/blisterblueband

 

Intrarea costă 15 lei.

 

mood_mic

Mes Quins cântă în Vama Veche

   Vacanţa de vară se apropie de sfârşit… este timpul pentru un ultim weekend de distracţie, la mare! Vino sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 22, la terasa The Stage din Vama Veche pentru un concert live cu formatia Mes Quins. Hai să dansezi pe ritmuri synthpop şi să asculţi Prinţeso şi alte melodii de pe albumul de debut al trupei, care va fi lansat în curând. Intrarea este liberă! 

 

   Mes Quins sunt o formatie synthpop din Bucureşti, înfiinţată în 2008 de actorul şi scriitorul Silviu Gherman, alături de Ovidiu Chihaia (Hotel Fetish, Guillotines, Pure). Anul trecut, la componenţa iniţială s-au adăugat Ovidiu Rusu (drum pad) şi Gina Teslaru (bass). Mes Quins au susţinut numeroase concerte în cluburile bucureştene, au deschis pentru formaţii consacrate ca Noblesse Oblige, Handsome Furs, Kissogram şi Thieves Like Us, au participat la Festivalul Watumi de la Braşov, în 2009, şi la Liveland Festival, anul acesta. 

   Trupa s-a făcut remarcată cu piesa In The Land Of The Dead, al cărei videoclip, regizat de Miruna Boruzescu, a fost difuzat anul trecut de principalele televiziuni muzicale din România. Albumul de debut, mixat şi masterizat de Dan Şerbănescu (Divine Muzak, The Pixels) va fi lansat în curând, piesa Prinţeso având deja o prezenţă de 5 săptămâni în topul Radio Guerrilla – singurul clasament muzical din România rezultat 100% din voturile ascultătorilor.

 

www.myspace.com/mesquins

 

mes quins