Ausonia in Transilvania

Unde am cunoscut si un om care chiar scrie impresii despre concert: Theodor Ulieriu. Dar n-a fost in Transilvania, ci la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Arta, în seara de 20 mai, care a rascolit un pic prin istorie.

Cântece exhumate din arhivele Sibiului, zicea printr-un pliant, pentru asta am mers acolo, într-un program construit pe ipoteza prezenţei Transilvaniei în peisajul muzical european de la 1700+. Piese ale compozitorilor locali, întreţesute cu unele mai celebre, ale figurilor din vestul continentului. Cam ce a facut XVIII-21 Le Baroque Nomade pe aceeaşi scenă, când au prezentat Codex Caioni (prima colecţie cunoscută a unui compozitor român) şi alte cântări contemporane lui Ion Căianu într-o manieră inedită. Singura diferenţă a fost că acum muzicile erau mai cuminţi şi nimeni n-a tropăit cu foc pe scenă.

Sala semi-puţin-ocupată, programe şi informaţii disponibile în diverse formate, participanţi de toate naţiile şi originile plus ăştia o mână de oameni care ne vedem mereu (salut Radu!) la astfel de evenimente. În total, mai mulţi oameni în public decât pe scena.

Scena ticsita cu dichis avangardist (pentru acea vreme): 3 oboi, 3+3 viori, 3 viole, 2 violoncele şi o viola da gamba toate avand la fundament „Lotul Extins de Basso-Continuo” (bas, fagot, orga si clavecin). Plus patru „solişti vocali”.

Şi un ringtone! Meteahna barbară, până şi într-un astfel de  spaţiul ermetic răzbate. Şi inca ceva nemaintâlnit, ca tot sunt la secţiunea „muzica neprihanită pentru urechi specializate”: aplauze între părţile/mişcările unei lucrări. În neştire!

Era un pic mai bine daca s-ar fi detaliat fiecare moment al concertului, având în vedere efortul uriaş de a imprima atâtea programe, într-o acţiune generoasă, de o asemenea amploare.

Dar despre ce a fost vorba:

  • Sartorius – Sonata
  • Knall – Dritte Buss-Andacht (extr)
  • Pergolesi/Bach – ”Stabat Mater” (BWV 1083, in fapt) **************
  • Lotti – Crucifixus
  • Corelli – Sonata opus V nr. 2 – Adagio
  • Bassani – Prélude pour le “Magnificat”
  • Bach – Cantata BWV10 Meine Seel erhebt den Herren *******

 

Unde vreau eu să ajung cu discuţia este direct la struţo-cămila lui Bach, cover după Pergolesi. Încă nu e cunoscut dacă transcrierea unei lucrări atât de cunoscute, precum Stabat Mater, într-o limbă ne-latină şi cu un alt text (Psalmul 51) a avut alt rost decât „formarea” mâinii marelui maestru (aflat şi el la maturitatea componistică, deja) sau aducerea în casele saxone a unei variante pe înţelesul tuturor. Ori, pur şi simplu, pentru o anumită sumă, a acceptat, de la cineva anume, o comandă punctuală, de a face fix asta: o parodie.

Să fi ascultat mai întâi varianta aceasta – Tilge, Höchster, meine Sünden, BWV1083 într-o limbă atât de aspră precum germana veche, nu cred să îmi mai fi plăcut atât de mult originalul lui Pergolesi. Ştiţi vorba aceea: nu îţi dă nimeni a doua şansă pentru a creaa prima impresie.

Pentru un profan ca mine, schimbările, dincolo de cele descrise mai sus n-au fost atât de evidente. Citind acum, aflu că acestea există, dar, în esenţă nu afectează lucrarea: scriitura contrapunctică suplimentară pentru viole, adaptarea muzicii la noul text şi… cam atât.

Ca experienţă nouă, abuzând de tratamentul recent prescris, mi-a plăcut. Dar şocul trecerii de la mişcarea „Quae moerebat et dolebat” (Pergolesi) la „Dich erzürnt mein Tun und Lassen” (Bach) încă persistă. Şi mai notez impresia puternică a timbrului mezzosopranei (alto, în programul de sală): cald-aspru şi neînduplecat.

Şi Lotti – un tremolo arhaic puţin abreviat – esenţa muzicii străvechi, în ambianţă restrânsă dar perfect punctată.

După care Bach din nou, în toată splendoarea şi coloritul orchestrei „simfonice”:

5 minute de muzică clasică pe zi. Luaţi o supradoză apăsând pe linkul de mai sus.

Apoi închideţi ochii şi doriţi-vă mai mult. Dincolo de ce a fost pe scenă, cuvintele nu pot aduce nimic în plus. În încheierea serii asta am şi primit: corul de introducere din cantata 10 drept bis.

O întâmplare frumoasă din viaţa mea, pe care n-o regret şi despre care îmi voi mai aminti peste ani. După care, evident, voi dori mai mult. Sub alt chip, în alt context, căci noutatea nu este altceva decât o reprezentare a celor deja cunoscute, nu-i aşa?

Max

Bass Battle

Bogdan Diaconeasa, stăpânul bass-ului de la DUTEVINO (şi nu numai), gestionează de o vreme un proiect personal, Bass Battle. Am intrat în vorbă cu Bogdan pentru a afla mai multe :

Revista Cioburi: Cum a apărut Bass Battle?

Bogdan: Bass Battle a început să existe încă de acum 10 ani, când cu mare uimire şi satisfacţie l-am descoperit pe Stuart Hamm. Spun uimire pentru că nu credeam la vremea aia că se poate cânta aşa cu bassul : ). Îmi aduc aminte că am rămas blocat în casă o perioadă lungă în care încercam să asimilez cât mai mult, să învăţ cât mai multe piese şi să descopăr „faza aia”. Din acel moment mi-am dorit să am un astfel de proiect, un proiect muzical în care solistul principal să fie chitara bass : ).

R.C.: Ce înseamnă acest proiect şi ce-ţi propui cu el?

Bogdan: Îmi doresc ca prin muzica pe care o fac să-i ajut şi pe alţii să descopere şi să experimenteze cât mai mult cântatul la chitară bass.

Bass Battle, ca şi denumire, poate avea două înţelesuri, ambele valide:

1. folosesc mult looping şi astfel în piese există mai multe linii de bass, care cumva se luptă una cu alta dar într-un mod armonios sper eu : )), deci este un fel de război al liniilor de bass din piese şi

2. pleacă de la o frustrare pe care o am legat de chitarişti… sunt mulţi, m-am plictisit de solo-uri, şi îmi doresc să încercăm să promovăm de acum şi bassul.

R.C.: Există vreun album în plan?

Bogdan: Îmi doresc un album însă acum nu sunt pregătit pentru asta. Am nevoie de mai multe piese, de mai mult studiu, de puţin mai multă maturitate în compoziţie etc…

R.C.: Intenţionezi să dezvolţi şi alte proiecte de acest fel?

Bogdan: NU. Eventual le pot îngloba în acesta : )

R.C.: Intenţionezi să cooptezi şi alţi muzicieni în Bass Battle?

Bogdan: L-am cooptat deja pe Viky, solistul de la Sonichouse şi în acelaşi timp clăparul din Morandi la o piesă şi a ieşit foarte tare : ). E vorba de Be my girlfriend :

În acelaşi fel am cooptat-o pe verişoara mea, Adina Diaconeasa, care m-a ajutat la clipul piesei The Happy Sad cu un desen excelent:

Acum lucrez la o piesă nouă şi aştept o chitară de la cineva, deci da, sunt deschis colaborărilor şi chiar îmi doresc ca pe fiecare piesă Bass Battle să mă bucur de prezenţa unui artist, indiferent de domeniu.

R.C.: Pe când să ne aşteptăm la un concert mai amplu?

Bogdan: Singurul concert Bass Battle a fost în 2010 pe 25 iunie, de ziua mea, când ajutat de natura evenimentului am reuşit să cânt trei piese. Era vorba de Dutevino Mix Night, eveniment în care au cântat DUTEVINO, YellLow, Nava Bit şi Bass Battle. Mi-am dorit să fac un astfel de eveniment de ziua mea, în care să cânt cu toate trupele în care activez şi a ieşit foarte fain : ). Sper să repetăm evenimentul la un moment dat. Până atunci e posibil să mai existe piese Bass Battle în cadrul concertelor YellLow, însă nu ştiu exact când şi în ce împrejurări : ).

Virginal + Lăuta = Muzica de curte a Reginei

Sunt sigur că cel puţin 50% dintre cititorii revistei au apreciat, după audiţie, albumul trecut al cant-autorului şi instrumentistului de renume internaţional, Sting – “Cântece din labirint”. Dacă dintre cei rămaşi cu impresii pozitive măcar jumătate s-au întrebat cum sunau piesele respective, compuse de John Dowland (1563-1626) pe vremea când erau puse pe heavy-rotation, apoi avem o mână de oameni care vor vrea să meargă la Recitalul de virginal şi lăută “The Music of the Queen” de pe 23 mai.  http://stagiune.medievalpraxis.ro/?page=concerte&type=11&id=47

Revenind la Dowland, deşi n-a fost muzicant la curtea reginei Elisabeta I, căci despre ea e vorba în titlu, a scos bani frumoşi compunând la curtea daneză şi publicând muzici în Londra. Cunoscut mai mult pentru piesele “melancolice” – tare la modă pe atunci – astăzi este apreciat în special pentru creaţia dedicată luthului (laută). L-aş compara cumva cu un Malmsteen al vremilor respective, deşi cei de la Stagiunea de Muzică veche ar prefera alta comparaţie (probabil cu Steve Vai). Fireşte, aberez, nu poţi translata chiar orice la datele recente. La fel cum nu poţi echivala cele de pe scenă cu instrumentele actuale (pian + chitară). N-ar suna etic, spiritual şi nici măcar de bun gust.

 

Vorbim despre instrumente din perioada Renaşterii, când pentru un virginal şi-un manuscris doldora de note se plătea echivalentul a două cirezi de vite şi a unui teren intravilan bine poziţionat, iar cine reuşea să cânte mai mult de 2 piese pe un luth fără să îl dezacordeze însemna că a dat bani serioşi pentru astfel de opţiune.

Vorbim despre începuturile muzicii instrumentale culte, de dincolo de Ars Nova sau obscurităţile evului mediu, despre paşi fermi pe ţinutul muzicii numite, ulterior, clasice.

Programul propus, artiştii devotaţi redescoperirii muzicii vechi, sârguinţa celor de la Medieval Praxis (obsesia, aş zice) m-au făcut sa zic DA, la invitaţie:

http://www.facebook.com/event.php?eid=129080377166646

Peste două săptămâni fix, tot luni, adică, şi intrarea liberă, de asemenea, începând cu orele 19.

Centrul Cultural Ungar, Str. Gina Patrichi (Orlando) nr. 8

Ion Ţarăbează – Să îmi iarte greşalele, o putea?

Max

Classix 3D

Adică trei Domni, toţi trei de Deutsche vorbitori, şefii de promoţie ai Şcolii Vieneze de la 1700 toamna, 1800 primăvara devreme, într-o seară atent pregătita, pe 28 aprilie, la Ateneu: Haydn, Mozart şi Beethoven .

Simfonia nr. 28, cotată cu trei stele în cadrul seratei, bine poziţionată la început, atât istoric (1765) cât şi ca element de introducere în atmosferă, şi-a îndeplinit cuminte rolul. Haydn (1732 – 1809) concubin cu Boccherini a afişat exact ce era de aşteptat: muzică clasică din manual, tocmai bună pentru fundal, sau sa zornăie în timp ce conduci, fără să distragă atenţia în vreun fel. Dar nici să o atragă.

La vremea lui însă, Haydn a fost o celebritate greu de întrecut. În contextul social de atunci, când era la modă şcolirea într-ale ‘strumentelor muzicale a domniţelor din curte, omul nostru n-a stat cu mâinile în sân. De-a lungul întregii cariere, când toţi căutau compoziţii mai mult sau mai puţin complexe dar noi, dând banu’ gros să aibă ce interpreta alături de un autograf şi-o dedicaţie, Haydn a alimentat cu opusurile lui gusturile tuturor, compunând cu un succes deosebit, ca un adevărat pop-star. Să nu fi fost opera sa imensă, cred că sonata, cvartetul şi simfonia – reprezentările definitorii ale muzicii cu partitură – ar fi trebuit să mai aştepte o vreme până să atingă maturitatea, cristalizarea şi statutul de referinţă. Reprezentări cărora Mozart le-a adăugat un zâmbet rococo şi pe care Beethoven le-a împins dincolo de perfecţiune dând mai apoi semn că e timpul ca romantismul să invadeze muzica.

Reîntâlnirea cu Concertul pentru flaut, harpa şi orchestră („O ştiu pe asta!” exclamă bruneta din stânga încă de la primele acorduri) a fost şi ea, ca mereu, liniştitoare.  Atât de puţine compoziţii originale există pentru harpă încât s-a ajuns să transcrie suitele de violoncel solo ale lui Bach, numai să existe material. Şi culmea, e instrumentul îngerilor, sunetul ei cred că nu repugnă nimănui. Eu unul mi-aş face timp să o studiez, ba chiar mi-aş cumpăra una dacă n-ar fi atât de scumpă (şi numai după ce mă mut la 3 camere).

Maestrul Ivan Roncea şi Ion Bogdan Ştefănescu au abordat fără cusur lucrarea dezvăluind în toată deplinătatea firii zâmbetul ascuns al vienezului şi o cadenza ceva mai specială la mişcarea finală. Alături de un alt bonus: Ombra mai fu, sau Largo, din Xerxes, de Handel. ****

E drept că unii nu-l tolerează pentru că e prea vesel, cam… previzibil, nu surprinde, nu înfioară, mai că n-are esenţă. Îi admir.

Da, îi admir: sunt sigur că se poate demonstra că muzica lui Mozart este cumva cea mai naturală proiecţie a fiinţei umane. Nu are nevoie de suplimente şocante, închistarea în formele canoncice n-o simţi iar optimismul ostentativ nu este cu nimic mai artificial decât cel al oricăruia dintre noi. Dacă vreodată dai de un pian, în încercarea de a clămpăni ceva, fără a avea vreo instruire în domeniu, ei bine.. o să sune a Mozart, garantat. E undeva prin ADN, cred.

„Cât durează?”

„Ca la fotbal – 45+15+45”

„Păi deja au fost două, înseamnă că Beethoven e mai lung..”

Da, normal. Surdul a prins contract bun cu Simfonia a III-a –  Eroica (****,5) în acea seara la Ateneu. Toată repriza a doua rezervată în exclusivitate lui, scena plină ochi de instrumentişti, public fremătând de nerăbdare. Public parţial neinstruit, sau deloc interesat în a citi programul de sală. Prefer să aud o întrebare şoptită „Simfonia câte părţi are?” decât aplauze după a treia parte, în virtutea… naiba ştie a cui. Că ce, dragostea durează trei ani şi de aia orice piesă de concert are trei părţi? Investiţi în voi, nu fiţi nătărăi, nimeni nu vă duce dorul. Sau daţi altora invitaţiile, oricât de dureros sună. Chiar aşa, pe pliantul de la firmă v-o fi scris careva la mişto „Erotica”, altfel nu văd ce v-a mânat încolo.

După un început triumfal (Allegro con brio) pe care mi-l rememorez mai greu, m-am găsit în partea a doua a simfoniei, simfonie dedicata iniţial lui Napoleon. Văd temele din Marcia funebre cum se înfiripează: dau zvon una alteia, le anunţă pe următoarele. Se reîntorc, tatonează vecinătăţile, înălţimile, sporesc zarva, se ating, se întretaie, îşi răsfiră degetele de adio… şi se opresc din respirat.

Apoi, sub alt chip, tonalitate sau timbru, o iau de la început. Uneori mai hotărâte, alteori în dubii, deloc puse pe şotii, poate tresăltând un pic, dar nu dincolo de tonul auster al mişcării.

Încă o clipa de respiro şi dă năvală cel mai voluptos joc al notelor, partea a 3-a, un pic în ciuda sus-numitei sobrietăţi. Zic un pic, căci capul tot pe umeri stă, Scherzo-ul e la fel de bine socotit, dar nu şade locului, ca menuetul tradiţionalist. Suie, coboară, se avântă, se zvârcole dar nu ca un prunc minune, se întoarce, te răstoarnă, de începi să dai din cap ca la un concert rock.

5 minute de muzică clasică pe zi. Începeţi cu linkul de mai sus.

E drept că acum realizez de ce s-au pus pe aplaudat inodorii. Era cel mai fain moment al serii şi s-or fi gândind că merită efortul. Vedea-i-aş în vizorul celor care chiar scriu recenzii la concerte. Sau poate e cazul să afişeze, ca la Operă, sau la emisiunile cu public, un ecran pe care să scrie atât: DATI DIN PALME – POTOLITI-VA. Că dacă ar pune bec verde şi unul roşu nu s-ar prinde. Tot mai bine e la cinema: se aprindă luminile treaba e gata, pleci acasă. Oricum, îi admir că au rezistat până aici – noroc cu pauza de dupa primele 45 de minute, necesară pentru o nişte genuflexiuni şi-o cafea.

Vorba lui Celălalt M, Beethoven ăsta e tare rău: de la Tom şi Jerry, reclame cu maşini şi imagini cu oameni de afaceri te duce cu gândul spre sex, filme de acţiune, romane biografice şi scene de luptă după care te întoarce la Chip şi Dale, le are pe toate, numai să închizi ochii şi să asculţi. Merită 38 de lei!

Psihologie curată cu capul, muzica asta clasică.

Max

 

 

Alternativ Quartet, un bun început de drum

Apăruţi din zona Clujului, băieţii de la Alternativ Quartet au venit cu un plus substanţial pentru muzica românească actuală. Înrădăcinaţi în zona rock-ului, cu influenţe de psihedelic şi alternativ în principal, aceştia tind către un stil propriu şi destul de bine lucrat. Concertele lor îi recomandă ca trupă cu potenţial, bine închegată şi cu o compoziţie atent lucrată.

Anul trecut au lansat primul lor album, Liniştea astupă goluri,  primit destul de bine de critica muzicală autohtonă.

Alternativ Quartet înseamnă:

Marcel Hosu

Silviu Petrina

Bogdan Hopulele

Alex Prigoană

Revista Cioburi şi-a dorit să afle mai multe detalii despre lumea din jurul şi din interiorul Alternativ Quartet, drept urmare i-am invitat la câteva întrebări.

Revista Cioburi: Când aţi spus că e timpul să faceţi trupă?

Alternativ Quartet: Nu cred că a existat un astfel de moment. Ne cunoaştem de mici copii iar formarea trupei s-a întâmplat într-un mod foarte natural şi pe parcursul mai multor ani.

R.C.: Cine sunt oamenii din spatele instrumentelor şi ce vor ei, de fapt?

A.Q.: Sunt nişte tineri plini de viaţă care nu ştiu exact ce vor să facă dar fac ceea ce fac cu un maxim de pasiune, convingere şi iubire, fie că e vorba de muzică, muncă, studii sau alpinism.

R.C.: Cine v-a format ca muzicieni?

A.Q.: Aş putea spune că, în mare parte, suntem autodidacţi. Pentru începuturile noastre ca instrumentişti am dori să le mulţumim profesorilor Sfechis Gavrilă şi Florin Labiş.

R.C.: Aţi stabilit trupei un traseu anume sau vă veţi lăsa purtaţi de val?

A.Q.: Avem în minte un mic traseu dar în mare parte ne lăsăm duşi de val şi facem exact ceea ce ne reprezintă în fiecare moment.

R.C.: Cum vi se pare primul vostru album?

A.Q.: Agaetis byrjun. Nu vreau în niciun caz să îndrăznesc să compar albumul cu Sigur Ros ci doar să folosesc sensul acestor cuvinte din limba islandeză. Vreau doar să spun că este un bun început de drum. O încercare imatură de a face ceva frumos.

R.C.: Este prea devreme să întrebăm de un al doilea disc?

A.Q.: Nu este devreme deloc. Al doilea album Alternativ Quartet se intitulează Aripi şi a fost înregistrat dar încă nu a fost stabilită data lansării lui.

R.C.: Ce fantasme ascunde împreunarea vers-muzică, în cazul vostru?

A.Q.: Împreunarea vers-muzică este un lucru foarte important, care din păcate nu se întâmplă prea bine pe albumul Liniştea Astupă Goluri.

R.C.: Cât de importantă este rezonanţa dintre componenţii formaţiei?

A.Q.: Pentru noi este foarte importantă. Ţinând cont de faptul că nu ne încadrăm într-un gen muzical, pentru că ne-am propus să facem aceasta, ci am ajuns într-un anumit gen datorită faptului că am cântat împreună, ceea ce ne-a reprezentat pe fiecare în parte iar muzica noastră se află la intersecţia personalităţilor noastre muzicale.

R.C.: Există multă frustrare în underground?

A.Q.: Cred că suntem puţin înconjuraţi de frustrare dar decamdată nu am fost cuceriţi de aceasta. Nu ar trebui să existe aşa ceva.

R.C.: Cum sunt concertele Alternativ Quartet şi ce se întâmplă în spatele lor?

A.Q.: Concertele sunt pentru noi foarte frumoase din punctul de vedere al unor muzicieni care transmit muzica proprie în modul cel mai personal şi direct ascultătorilor. În spatele lor stau probleme tehnice, foarte multă muncă şi oboseală dar în primul rând foarte multă pasiune.

R.C.: Cu ce se poate compara satisfacţia produsă de încântarea fanilor?

A.Q.: Este probabil similară cu momentul ajungerii pe creasta unui lanţ muntos. Dacă ai curaj şi ambiţie îţi poţi crea posibilitatea cuceririi catorva vârfuri iar dacă eşti delăsător şi te laşi pierdut prea mult în această satisfacţie imensă nu rămâne nimic altceva de făcut decât să începi coborârea către vale. Încântarea fanilor este o bucurie foarte mare dar totodată creează şi o responsibilitate pentru că îţi oferă posibilitatea de a fi auzit, iar importanţa a ceea ce spui este ridicată.

R.C.: Sincer, unde vă vedeţi ca muzicieni peste  zece ani?

A.Q.: Sperăm să fim în continuare în plimbare pe creastă şi să căutăm ceea ce ne reprezintă, să cântăm exact ceea ce simţim în momentul acela, indiferent dacă corespunde sau nu cu ceea ce credem acum. Cred că muzica va contura o parte semnificativă a vieţii fiecăruia dintre noi şi cred că vom continua această călătorie împreună până în ultimul moment.

R.C.: Are România vreo trupă cu un stil clar definit, original, diferit faţă de majoritate?

A.Q.: The: Egocentrics sunt o trupă foarte bună, cu un stil original şi personal. Fluturi pe asfalt este o trupă cu potenţial şi care tinde spre asta.

R.C.: Viaţa, în esenţă, este melodioasă?

A.Q.: Foarte.

R.C.: Este posibil să nu visăm atunci când credem că visăm?

A.Q.: Visele pot deveni realitate dar nu sunt încă. În momentul în care visăm ceva înălţător plantăm sămânţa unui viitor dar nu îl trăim decât dupa ce îl cultivăm.

R.C.: Am putea trăi fără iluzii?

A.Q.: Cred că da, dar îmi este foarte greu să îmi imaginez aşa ceva. Ar însemna o robotizare a omenirii.

R.C.: România o ia razna?

A.Q.: Nu.

R.C.: Vine sfârşitul lumii?

A.Q.: Nu contează. Este esenţială conştientizarea morţii şi formarea principiilor de viaţă având în vedere perspectiva morţii ca un lucru firesc, inevitabil şi care se poate întâmpla în orice moment. Dacă moartea individuală vine odată cu un sfârşit general al omenirii, nu are nicio importanţă.

R.C.: Ce vă supără cel mai tare în viaţă?

A.Q.: Indiferenţa, delăsarea, răutatea.

R.C.: Un îndemn dat lumii..

A.Q.: „Iubeste şi fă ce vrei” (Toma d’Aquino). Nu uita să ai încredere în tine.

Update:

Trupa Alternativ Quartet din Cluj-Napoca lansează pe data de 15 mai 2011 al  doilea album de studio, intitulat Aripi. Acesta va putea fi descărcat gratuit de pe noul site alternativquartet.ro

“Toate albumele Alternativ Quartet sunt şi vor fi pentru totdeauna gratuite. Lumea ne-a oferit în mod gratuit multă muzică iar noi în aceasta am trăit și am simțit cele mai frumoase momente. Dorim să dăruim înapoi lumii toată creația noastră artistică, în același mod în care am primit și noi la rândul nostru creația artistică a altora. Încercarea noastră insignifiantă de a restaura un echilibru pe acest plan nu va schimba lumea dar sperăm că se va cunoaște ca o acțiune pornită din sinceritatea dorinței unei rearmonizări morale, etice şi economice. Împreuna vom stinge conceptul de copyright și vom păși în viitor spre o lume liberă, spre exprimarea şi consumul artistic dincolo de orice graniță şi liberalizat în absolut. Artă pentru artă. Suflet pentru suflet.”

Luna mai în Club Control

Alt. Ctrl Fest 2011, 5-7 mai:

Ajuns la a doua ediţie, Alt.Ctrl Fest pregăteşte trei zile de concerte cu nume importante ale scenei indie/electro internaţionale. O particularitate a ediţiei din 2011 a festivalului este prezenţa în premieră la Club Control a două trupe australiene, PVT pe 5 mai şi Ben Frost pe 7 mai.

Programul festivalului este următorul:

-Joi 5 mai:

PVT ( Australia)

Cbk/Naked Cuddlez (DE)

-Vineri 6 mai :

The Static Age (USA)

The Amsterdams (RO)

Low Fi (IT)

-Sâmbătă 7 mai:

Ben Frost (Australia, Islanda)

Biletele vor costa astfel: joi 5 mai – 30 lei, vineri 6 mai -25 de lei, sambata 7 mai 30 de lei.

Un număr de 50 de abonamente pentru toate zilele la pretul de numai 50 de lei sunt puse în vanzare la club.

 

 

 

Sâmbătă 14 mai:

Pe 14 mai, La Chambre Du Chat, în colaborare cu Relish Booking, Bring the Noise şi Control Club vă invită la un live cu un line-up special: Jeniferever (post-rock, ambient indie – Suedia) şi Arms and Sleepers (experimental, ambient – USA/Europe).

Intrarea este 20 de lei.

Jeniferever e una dintre trupele căreia nu trebuie să-i acorzi decât un moment pentru ca apoi să-ţi rămână în minte o viaţă întreagă. Cei patru membrii  – Kristofer Jönson, Martin Sandström, Olle Bilius şi Fredrik Aspelin – au abilitatea de a ”picta” lumea în jurul ascultătorului. Fiecare secundă a unei piese e legată de un loc şi un moment, e marcată de o realitate şi de o experienţă.

Seara va continua cu  live actul trupei Arms and Sleepers.

Formată în vara anului 2006 în Boston, Massachusetts, Arms and Sleepers au produs 11 EP-uri şi albume şi au concertat în numeroase ţări din Europa şi în America de Nord . Max Lewis şi Mirza Ramic  au experimentat diferite modalităţi de îmbinare a stilurilor muzicale, ignorând tiparele şi impunându-se pe scena experimental-underground.

Monoloagele clavecinului. Piese în concert

Intrare liberă pentru toţi cei cu auzul mulat sau dornic de experienţe noi: diseară, la Biserica Anglicană (Strada Pictor Arthur Verona nr. 2) se cântă muzică preclasică(barocă) de calitate. Piese dintre cele care le auziţi prin filme cu iz “de epocă” şi care unora le testează mult răbdarea, conţin năsoşi, crinoline, boruri şi peruci pudrate în desfăşurător, Versailles pe fundal, fântâni  arteziene, saloane pretenţioas-aranjate şi ţopăitori zburdând armonios (Les liaisons dangereuses, Tous les matins de monde, Le roi danse, Marie Antoinette) sau orice arătare cinematografică în care vi-l închipuiţi pe Depardieu cel Mare gavotând galant în ţinute hilare.

Rameau (1683 – 1764), unul dintre cei mai importanţi compozitori “clasici” francezi prezintă în serata despre care fac reclamă, piese cu un oareşce caracter concertant pentru vremile respective, în sensul că obligă clavecinul (utilizat cu precădere ca instrument de fundal, pentru acompaniament) să aibă rol principal, ca premoniţie pentru ce avea să păţească pianul mai încolo.

Pièces de Clavecin (en concert) – un alt mod de a bifa muzica cu partitură. Pentru obsedaţii de facebook, daţi aici cu RSVP-ul.

Mergeţi, că poate nu veţi ieşi mai deştepţi sau dorind mai mult, dar măcar umpleţi timpul dintre tastatura de la muncă şi Control-ul de noapte într-un mod tihnit şi de perspectivă:

Ea: “Şi… pe unde ai mai ieşit în ultima vreme?”

El: “Uite am fost pe la Clavecin în vizită”

Ea: “[…] Şi .. cum se mai simte?”

El: “Ştiu că îi place cu degetele. Gâfâia un pic la atingere”

Ea: “Dar nu e contagios”

El: “Nu ştii până nu încerci….”

Ea: “[…] Hai la mine, vii?”

Va urma!

Max

Club Control în aprilie

Marţi, 12 aprilie, concert God Is An Astronaut  în clubul The Silver Church din Bucureşti: 

God Is An Astronaut este cea mai importantă trupă din zona post-rock-ului care ne vizitează ţara. Piesele lor epice, cu influente Krautrock şi space-rock pigmentate de o serioasă bază electronică, precum şi show-rile live spectaculoase, atât ca densitate a sunetului cât şi prin componenţa vizuală fac din concertul de pe 12 aprilie din The Silver Church o ocazie de neratat de a vedea la lucru una dintre cele mai importante formaţii dintr-o zonă muzicală puţin prezentă până acum în România.

Trupa a fost formată  în Glen of the Downs, Irlanda, de către fraţii Niels and Torsten Kinsella. Numele a fost împrumutat dintr-o replică  din filmul horror Nightbreed iar ca influenţă majoră au fost citaţi cei de le The Chemical Brothers.

Discografie:

   -The End of the Beginning (2002)

   – All Is Violent, All Is Bright (2005)

   – Far from Refuge (2007)

   – God Is an Astronaut (2008)

   – Age of the Fifth Sun (2010)

Componenţă:

   – Torsten Kinsella (vocals, guitars, keyboards)

   – Niels Kinsella (bass, guitars, visuals)

   – Lloyd Hanney (drums, synthesiser)

   – Jamie Dean (keyboards, synthesiser)

Concertul va avea loc marţi, 12 aprilie, la ora 21, în clubul The Silver Church din Calea Plevnei nr.61. 

Biletele costă 60 de lei şi sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas şi online pe www.eventim.ro ) şi la clubul Control (Str. Academiei nr.19-21).

 

Vineri 15 aprilie, ora 21.00:

NuSoundz, seria de evenimente cu artişti internaţionali din zona alternativă, indie si electro, inaugurată de catre One Event în luna martie, continuă cu sesiunea numărul doi, ce îi va aduce in Bucureşti, pe scena clubului Control, pe SPOEK MATHAMBO & MSHINI WAM, urmând ca pe 16 aprilie să concerteze şi în Cluj.

SPOEK MATHAMBO & MSHINI WAM  vin la  NuSoundz Session 2 din Africa de Sud, aducând cu ei sonorităţi unice de afro-funk zulu-dubstep, post-punk techno sau african-electrorap. După ce şi-au câştigat notorietatea în Statele Unite, SPOEK MATHAMBO vor ajunge în Europa în această primăvară pentru turneul ce promovează albumul de debut Mshini Wam şi vor concerta în premieră în România, la Bucureşti şi Cluj-Napoca.

 

Duminica 17 aprilie, ora 21.00

Duminica 17 aprilie,  La Chambre Du Chat în colaborare cu B.H.C.B. (Brave Hardcore Booking) , Institutul Polonez Bucuresti şi Bring the Noise, vă invită in clubul Control la concertul Keira Is You (post-punk, post-rock, Polonia).

Soundul celor de la  Keira Is You poate fi descris ca o combinaţie între rock-ul ambiental, post-rock şi elemente de new wave,  fiind comparat cu cel al unor trupe precum The Appleseed Cast sau The Cure (în primii ani).

Iniţiată din 2008, trupa poloneză a avut două turnee europene, iar în toamna anului trecut a susţinut  două  concerte în România (Cluj-Napoca, Bucureşti). Trupa este formată din Jakub Radomski (vocals, guitar, baritone guitar, bass), Jacek Pełka (drums), Tomasz Korgul (keys, synthesizers, glockenspiel, violins, accordion) şi Łukasz Michno (bass).

19 aprilie, ora 21.00:

Marţi, 19 aprilie,  La Chambre Du Chat şi B.H.C.B., în colaborare cu Bring the Noise, prezintă evenimentul Skapunxka Fest în clubul Control . Mini -festivalul include concertele trupelor : SKARBONE 14, DEDICATED to  şi SCHLITZ.

Având peste 400 de concerte în 9 ani, băieţii de la SKarbone 14 au reuşit să cucerească  întreaga Belgie şi numeroase ţări europene (Franţa, Germania, Ungaria, Croaţia, Elveţia, Slovacia şi Bosnia)…  Energia debordantă şi simţul umorului dezvoltat, se îmbină perfect cu muzica ska-rock pe care aceştia o promovează. Versurile lor  sunt de cele mai multe ori o satiră la evenimentele din viaţa de zi cu zi..

În 2003, Skarbone 14 au înregistrat un maxi single, care a fost urmat de 3 albume în 2005, 2007 şi  2009.

Trupa DEDICATED to (Austria) a luat naştere în anul 2001, când la numai două luni de la înfiinţare au câştigat  concursul America is Waiting. De atunci, DEDICATED to a evoluat iar membrii trupei susţin că ţinta lor este să aducă ceva nou fiecărei piese, îmbinând numeroase genuri muzicale.

Până în 2007 cei de la DEDICATED to au lansat 4 albume : 2 Hard Hours (2002),  Maybe Sick and In Vain (2003), Pixton the boy in trouble (2005), Pixton Unicorn (2007).

Trio-ul de pop-punk SCHLITZ s-a format în anul 2009 în Cluj-Napoca şi sunt o trupă care aminteşte prin sound-ul său de trupe precum  Greenday-ul din perioada „Dookie”, Blink 182, Weezer sau The Descendents.

Biletul de intrare pentru acest eveniment costă 15 lei.

 

Joi, 21 aprilie:

 

Joi, 21 aprilie, OneDay şi Club Control prezintă, în premieră la Bucureşti, indie-rock american marca Sub Pop cu o formaţie ajunsă deja la rang de cult: No Age. În deschidere, un recital al trupelor  bucureştene The Mono Jacks şi Coughy.

No Age, duo-ul american compus din chitaristul Randy Randall şi tobosarul & solistul Dean Allen Spunt, îşi are rădăcinile în scena DIY art-punk din Los Angeles, la care se adauga o constelaţie de influenţe, de la The Byrds sau John Cale la Husker Du, The Ramones şi My Bloody Valentine. Totul procesat din perspectiva prolificei mişcări underground californiene şi redat într-un colaj inimitabil de fuzz, dream-punk şi experimental art-pop.

Formată în 2005, după destrămarea trupei hardcore punk Wives, în care Dean era basist iar Randy chitarist, No Age are la activ trei albume de studio: Weirdo Rippers (FatCat Records, 2007), Nouns (Sub Pop, 2008) şi Everything in Between (Sub Pop, 2010), materiale ce au adus formaţiei recunoaşterea într-o varietate de medii artistice.

www.myspace.com/nonoage

 

În deschiderea concertului No Age, un recital al formaţiei bucureştene de rock alternativ The Mono Jacks. De asemenea, în deschiderea evenimentului de joi, 21 aprilie, vor cânta Coughy, un experiment audio – vizual născut din dorinţa de a improviza live până la epuizare. Coughy sunt: Vlad Stoica (sampler, clape, drumpad), Ovidiu Bejan (voce, chitara, percutie) şi Color Nurse (visuals şi noise).

Evenimentul va începe după ora 21. Biletele, în valoare de 30 de lei, vor putea fi achiziţionate în seara evenimentului, la intrarea în Club Control (Str. Academiei, 19).

Dan le sac vs Scroobius Pip şi Kultur Shock în Control

Vineri, 1 aprilie, ora 22.00, în club Control:

Dan le sac vs Scroobius Pip – în concert la Bucureşti.

http://www.lesacvspip.co.uk/

Deveniţi celebri datorită hit single-ului Thou Shalt Always Kill,  Dan le sac vs Scroobius Pip vor include şi România în turneul lor european de anul acesta. (Bucureşti – 1 aprilie, Cluj Napoca – 2 aprilie), la iniţiativa Oneday.ro .

În deschidere vor cânta bucureştenii de la Agresiv. Aceştia au facut muzică pentru vedete autohtone ca Guess Who, Grasu XXL, Maximilian sau Spike.

 

Marţi, 5 aprilie, ora 21.00  în Club Control:

Marţi, 5 Aprilie, Bring The Noise vă invită în Club Control pentru un live Kultur

Shock. Originară din Seattle, trupa de gypsy punk îmbină temele muzicale balcanice şi gypsy folk cu rock-ul, metal-ul sau punk-ul.

Componenţa multiculturală a trupei (Bosnia, Bulgaria, Japonia, U.S.A) îşi imprimă şi desăvârşeşte sound-ul specific Kultur Shock.

Biletul de intrare costă 30lei.

www.kulturshock.com

www.kulturshock.bandcamp.com