Telefonul de la miezul nopţii

Ţrrr!

-Alo, da!

-Băh, dormi?

-Nu, nu..Să trăiţi!

-Hai că m-ai recunoscut acum. Vroiam să fac mişto de tine. Oricum fac, hă, hă!

-Da, da…Adică în ce sens?

-În ce sens, să trăiţi, băh! Aşa se spune! În sensul acelor de ceasornic, băh, Boc!

-Da, să trăiţi!

-Băh, Boc, ce dracu’ faci, măh?

-Păi, bine…

-Băh, mă refer ce faci la guvern! Crezi că mi se rupe catargul de ce faci tu acasă? Oricum ştiu, băh, ce faci acasă, hă, hă, hă!

-Da, la guvern. Păi, fac ce mi-aţi zis…

-Boc, vezi ce vorbeşti! Eu nu ţi-am zis nimic!

-Păi, cum…

-Ne aud ăştia, măh, eşti prost?

-Da, mă scuzaţi…Adică nu, nu sunt, pardon…

-Hă, hă, hă! Băh, Boc, da’ ce mă amuzi tu pe mine! Cum pui tu botu’ la toate vorbele mele, băh! Eşti simpatic, băh. Hai că mâine le zic în presă că nu te schimb cât sunt preşedinte.

-Mulţumesc, mulţumesc, hi, hi…

-Boc, ce-i panarama aia la guvern? Îi dai motive lu’ Geoană să vorbească?

-Păi, eu fac ce mi-aţi zis…

-Taci, măh! Nu faci nimic, băh. O freci aiurea. Păi îl laşi pe Blaga să fie peste tine? La cât de pitic eşti, ăla te face varză a la Cluj, hă, hă, hă! Ce-mi plac glumele mele, Boc!

-Da, şi mie, hi, hi, să trăiţi.

-Gata, Boc! Vezi că mâine vin la şedinţă. Mă iau de voi, Boc. Să-mi faci discursul, că eşti bun la scris, măh. A-propos, să bagi şi două baterii la minibarul din sală.

-Păi, e în priză, merge fără baterii…

-Prost eşti, băh! Două baterii de Fetească albă, Boc! Cu apă Dorna la un litru jumate.

-A, mă iertaţi, sunt năuc.Da, sigur, se rezolvă. Doriţi şi un mic, ceva?

-Unde, măh, Boc? În sală? Îi faci, tu, băh? Hă, hă, hă! Parcă văd cum stau eu cu şpriţu şi urlu la vaca de Androneasca iar Boc e pe fundal, într-un nor de fum! Hă, hă, hă! Băh, Vanghelie doi care eşti…Simpatic eşti, măh…

-Mulţumesc…Deci fără mici, da?

-Văd eu. Să-ţi faci temele, Boc! Că mâine am chef de scandal. Şi să nu uiţi de baterii!

-Da, da.

-Hai, te pup, băh! Simpatic mai eşti…

Clanc!

Din nou avem circ pe scena politică. Enervaţi-vă aici, aici şi aici.

Jumătatea plină a politicii româneşti

jumplin1Primul impuls la gândul că va trebui să tratez chiar jumătatea plină a politicii româneşti a fost să „predau” articolul gol, acoperit doar de titlu. Cum altfel aş fi putut defini mai bine „nimicul” dacă nu prin el însuşi. Dezamăgirea te face să trăieşti lucrurile mult mai intens, aproape de extreme. Personal, sunt un cetăţean extrem de dezamăgit politic.

Marea partea a cetăţenilor cu drept de vot, cu un minim discernământ politic, atribuie ideea de politică post-decembristă cu o modalitate rapidă şi sigură de îmbogăţire. O reacţie firească ţinând cont de semnalele primite, pe diverse căi media, în decursul ultimilor douăzeci de ani. Partidele îşi promovează cu surle şi trâmbiţe platformele electorale doar în ajunul alegerilor, pentru ca, odată ajunse la putere, să uite adevăratele motive pentru care oamenii le-au dat voturile. Singura doctrină în baza căreia oamenii politici de astăzi funcţionează, creând o simbioză perfectă între coloraturile politice, fie că sunt ele la guvernare ori în opoziţie, este cea a banului.

Şi totuşi, dincolo de demagogia ieftină şi interesele meschine ale majorităţii covârşitoare a politicienilor, dincolo de tot circul ăsta penibil pe care înalţii demnitari ni-l oferă zi de zi, dincolo de ridicolul şi insipiditatea personajelor de pe scena politică, ce-ar putea exista bun în politica de pe malul Dâmboviţei?

În opinia mea, singurul lucru de bine care se poate spune despre politica românească a anilor 2000 este că, deşi încă mai are enorm de multe hibe, ea funcţionează totuşi în parametrii unei democraţii, cu toate că această democraţie este una infantilă, încă. Iar ăsta nu este deloc meritul politicienilor, ci doar al contextului politic al ultimilor ani care nu a ţinut de voinţa nici unuia dintre ei. După căderea lui Ceauşescu şi apoi după disiparea comunismului cu faţă umană instaurat de tovarăşul Ion Iliescu, orientarea înspre Europa a atras de la sine o relaxare politică, şi implicit o cultivare din ce în ce mai pronunţată a valorilor democratice atât la nivel politic cât şi la nivel social. Dacă mai punem la socoteală şi proaspătul statut de membru al Uniunii Europene, putem vorbi, dacă nu de o eradicare, măcar de o estompare a matrapazlâcuri politice. Nu este o viziune fatalistă ci una cât se poate de realistă. Drama ar fi fost dacă politicul nu ar fi permis nici măcar acum educarea societăţii în spiritul democraţiei, aşa cum s-a întâmplat cu noi imediat după ’90 sau cum se întâmplă acum în Republica Moldova, nu că politicienii încă mai fură cu neruşinare. Sigur, dezavuez total ideea de fraudă, în special cea de la nivel politic, dar gândind în perspectivă îndrăznesc să cred că maturizarea societăţii civile, alături de presiunile Europei, vor duce într-un final la stabilirea unei ordini rezonabile în rândul clasei politice.

Cu totul alta ar fi fost configuraţia politică de astăzi dacă dosarele securităţii s-ar fi făcut publice imediat după condamnarea lui Ceauşescu. De ce nu a fost posibil acest lucru, să ne spună tovarăşul Iliescu. Odată ratată această şansă, singura modalitate de epurare a clasei politice româneşti stă sub semnul trecerii timpului. Încrengătura a devenit mult prea mare pentru a mai îndrăzni a crede că vor începe să cadă capete.

Peste cincisprezece, douăzeci de ani există şanse să putem vorbi despre o clasă politică mai sănătoasă. Abia atunci poate vom putea spune că circul politic este mai neprihănit ca astăzi sau ieri. Dar până-o fi să fie, jumătatea plină a politicii româneşti nu-mi va ajunge nici măcar să-mi ud buzele uscate de la atâtea înjurături..

Hai să protestăm ca fraţii

  

   protest 

   Băieţii de dincolo de Nădlac ameninţă că o să primim fonduri europene prin cavitatea bucală, în condiţiile în care justiţia din România nu există nici măcar scriptic. Lucru care ar fi trebuit să se întâmple mai demult, având în vedere mocirla din lumea politică neaoşă. Într-un fel m-am bucurat la auzul acestui mesaj, interjecţii ritmice, similare cu limbajul ciocănitorilor, ieşindu-mi pe guriţă.

   Nu acelaşi sentiment l-a încercat pe domnul Geoană, preşedinte de Senat şi susţinător de încredere al modificării cursului monetar, şi nu mă refer la cursul de schimb valutar, ci la cursul pe care ar trebui să-l ia în mod normal bănuţii europeni. Declaraţia dedicată maselor, respectiv că nu este normal să fim trataţi în acest hal de colegii europeni şi că se va ocupa în mod exemplar ca instituţia pe care o conduce să asigure bazele unei justiţii corecte, sunt la fel de veridice precum apa de ploaie din butoaiele de sub streaşină. Evident, campania electorală tocmai a pornit la drum şi orice veste proastă echivalează cu modificarea matricii alegătorilor.

   Sunt enervat pentru că, spre deosebire de actorii vulcanizaţi ce-şi joacă piesa infectă pe scena politică din România, colegii europeni din Germania, de exemplu, îşi pun oarece întrebări înainte de a arunca banii contribuabilului de rând. Şi mă enervez şi mai tare când îl aud pe domnul Geoană cum se răţoie la Bruxelles şi le cere socoteală pentru tupeul de a ne opri caşcavalul. Păi, cred şi eu, pe timp de criză, ce să pape şi gura lui şi a acoliţilor?

   Protestez contra infatuării şi parşivismului din Parlament. Contra măgăriilor şi bătăliilor pe ciolan din Guvern. Îmi doresc un popor integru, exigent şi cu respect faţă de sine. Un popor care să iasă în stradă la orice urmă de bătaie de joc la adresa sa şi nu la lăturile oferite gratis de politicieni. Cumva, trebuie făcut ceva…

Pe Becali îl Paşte închisoarea

A trecut mai bine de o săptămână de când Războinicul Luminii s-a aliniat în serie cu lumina pală a neoanelor din celulele de detenţie. Pac-pac şi i s-a ars siguranţa. Că a călcat pe cine nu trebuie pe bec sau că a umblat la vreun buton mai sensibil, rămâne de văzut.
Cert este că modul haiducesc în care Becali a dorit să-şi facă dreptate, reacţia întârziată a autorităţilor, dar şi modul în care a fost întocmită motivaţia de a-l menţinere în arest preventiv a judecătorilor, vor capta multă vreme atenţia prostimii, şi nu numai, stând la baza a noi dispute şi născând noi şi noi controverse.
Unii spun că punerea în arest a latifundiarului de Pipera este o manevră de distragere a atenţiei în prejma alegerilor; alţii spun că totul este o înscenare, uneltită de comun acord cu acuzatul Becali, pentru a mai pompa puţin în capitalul de imagine, în ultima vreme puternic dezumflat, a liderului penegist; sunt şi persoane care consideră că arestarea lui Becali este un abuz odios, la fel cum sunt şi persoane care susţin că justiţia a procedat absolut corect prin arestarea sa. Ideea e că, indiferent dacă adevărul şerpuieşte printre supoziţiile de mai sus ori se doseşte în cu totul altă parte, justiţia română ne-a confiscat, pentru cel puţin 29 de zile, bufonul. Este ca şi cum, din atâtea perechi de aşi în ale driblării justiţiei, procurorii au tras tocmai Popa Prostu’.
Dacă pentru justiţia chioară şi anemică, ce supraveghează litera legii pe plaiurile româneşti, toată tărăşenia asta nu este decât o nouă acţiune de tipul „yes, Sir”, pentru personajul principal al acestei povestiri, George Becali, reculul acţiunilor aţintite împotriva sa, deja a început să-l scoată în evidenţă într-o lumină vizibil favorabilă. E limpede că oamenii fraternizează cu “eroii” ajunşi victime ale autorităţilor, pentru că au avut curajul/tupeul de a-şi face singuri dreptate. Iar, cu fiecare zi ce trece şi-l găseşte în postura de victimă, nimbul lui Becali creşte încet, încet în intensitate. Dacă până acum “spinteca” duşmanii cu sabia precum Mihai Viteazu, după acest episod, Becali se va lua de mustăţi şi cu Iancu Jianu.
Insă, odată ce aura sa capătă iarăşi contur, se intensifică şi gradul de naivitate. Nu mai departe de zilele trecute, când deja se afla în arestul poliţiei, Becali a acceptat să candideze la alegerile europarlamentare pe listele PRM-ului. Altruistul Gigi împarte până şi din capitalul său de imagine închegat în jurul acestui eveniment, precum mămăliga în jurul brânzei din bulzul ciobănesc. Păi dacă actuala coaliţie de guvernare dintre PD-L şi PSD s-a constituit în jurul unui singur numitor comun, care este banul (e normal să poţi avea mai multe specii de şoareci pe aceeaşi bucată de caşcaval), o alianţă dintre PRM si PNG este cu totul şi cu totul inedită. Nu de alta, dar e mult mai greu să ai doi mari lideri la o singură tribună.

Nu peste mult timp (c-or fi zile, luni sau ani, om vedea), Gigi va simţi iarăşi mirosul de bălegar al mioarelor sale. Până atunci, îl Paşte închisoarea. Până atunci, Providenţa l-a pus la încercare. Mai e puţin şi Gigi va părăsi triumfător locul care i-a ţinut prizonier trupul, dar nu şi mintea, pe calul său negru, Maybach, aidoma unui mesager biblic adulat de mulţime, cu sabia dreptăţii strălucindă mai ceva ca nocturna din Ghencea.

Ştire de ultimă noră: Elena Băsescu contraatacă!

Mare ştire, mare! Pe Elena Băsescu au ajuns-o vorbele lui tăticu. Hrebe Junior nu-i de nasul şi de buzişoarele ei. El este de o bună calitate, însă caracterul său este unul slab, de fată. Iar neruşinatul de Hrebe cel bătrân a căutat tot timpul să-i deformeze imaginea mai rău decât au reuşit să o facă implanturile cu silicon. Atât ei cât şi surorii sale. Acest lucru, ea, Elena Băsescu, nu-l va tolera.

Breaking News! Elena Băsescu contraatacă! Se întoarce pe toate părţile problema. Se analizează care este impactul acestei lovituri la falcă a mezinei Băsescu după atacul la mamelon al Guzganului Rozaliu. Este pusă oare în pericol alianţa de la guvernare? Cine va muşca primul din mărul discordiei? Băse sau Hrebe? Ce au urmărit de fapt cei doi tătici de la această relaţie? Va fi cineva capabil să afle aceste răspunsuri?

În rest, vremea se anunţă rece. Ca şi relaţia dintre aşchiile sărite nu departe de trunchiuri.

În perioadă de criză , guvernul ţine (de) post.

Gândiţi-vă la politică ca la un heleşteu plin cu flegme, unde în loc de peşti înoată haotic acele creaturi fără coloană vertebrală, cunoscute în rândul alegătorului de rând sub numele de politicieni. Neîmpărtăşind regulile înotului articulat, politicianul se zbate din răsputeri să ajungă la suprafaţă, iar când a mai apucat să se cocoaţe pe câte un post baban care pluteşte în mijlocul bălţii, cu greu mai poate fi tras la fund. Doar o intemperie politică de mare amploare mai are puterea să-l facă să plonjeze înapoi în zeama spumoasă.

Nici nu a prins bine cheag şi guvernul Boc a început să-şi asigure poziţiile. O ordonanţă de urgenţă adoptată de executiv pune la adăpost pe toţi marii şefi ai agenţiilor şi ai instituţiilor publice de concedieri şi de reduceri salariale. Iar dacă se întâmplă ca un post să fie desfiinţat, celui care îl ocupa este obligatoriu să i se ofere un alt post; iar dacă postul proaspăt oferit se întâmplă să fie inferior celui ocupat iniţial, atunci postul vacant va fi ridicat la acelaşi rang ca cel proaspăt desfiinţat.
Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă. Totul se restructurează puţintel. Până la urmă o lege funcţionează, fie ea din cu totul alt spectru. Totul e să fi precaut din timp. Mai ales când frâiele puterii au două culori diferite.
După această măsură, marionetele din structuri pot dormi liniştite. Scaunul fiecăreia e călduţ şi moale. În timpuri de restrişte, “stabilitatea politică” este asigurată.
 

Peştele de la capul statului se împute

Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR1, că în cazul unui eşec al guvernului actual (mai multe detalii aici) ia în consideraţie posibilitatea de a nu mai candida pentru un nou mandat la Cotroceni.
Să recapitulăm: după ce, în urmă cu patru ani, electoratul i-a pus harponul în mână pentru a stârpi sistemul ticăloşit, marinarul Băsescu s-a văzut după aproape un mandat, deloc surprinzător, cu "caracatiţa PSD", căreia i se cam uscase gura de la atâta sete de putere, în plasa intereselor comune. Şi cum piratul Tăriceanu a fost lăsat la apă în opoziţie iar micul executant Boc pus la mare înălţime în fruntea guvernului, plângăciosul Băsescu a ieşit pe punte şi a afirmat că în caz de naufragiu guvernamental se scufundă odată cu tot echipajul. Toate acestea în condiţiile în care în apele politicii româneşti s-a instaurat deja o armonie opulentă. Ca să vezi cât curaj pe domnul preşedinte… Păi dacă rechinii se înţeleg între ei, orice critică aruncată asupra guvernului va avea acelaşi efect pe care îl va face o scobitoare zvârlită asupra unei balene ucigaşe.
Altfel spus, preşedintele Băsescu a luat în calcul posibilitatea de a nu mai candida pentru funcţia de preşedinte a corabiei România doar într-un scenariu greu de închipuit chiar şi de cea mai blondă sirenă. Astea sunt doar cuvinte mari pe post de muniţie electorală.
După un asemenea discurs, un iz de demagogie ieftină dă târcoale cabinei de vot. Aşa, şi?
 

Buy me with a coffee

Astăzi dimineaţă, când mă lansasem ca tractorul sovietic, grăbit să ajungă în câmpul muncii, mi-am pierdut demarajul chiar în prima intersecţie, unde o mulţime de oameni costumaţi în galben îşi dădau silinţa să semene încredere printre pietoni, împărţind zâmbete false şi pliante cu promisiuni electorale la pachet.

Ce mi-a atras atenţia a fost faptul că cerşetorii de voturi distribuiau în regim de pomană electorală cafea fierbinte. De ce tocmai cafea? Cred că deja baieţii au dat-o cu mesaje mai subtile. Dacă vor să inducă teme, care au circulat deja acum patru ani, în genul România, terezeşte-te!, nu mai ţine. La ce personaje ameninţă scena politică momentan e nevoie de multe minţi adormite să dea cu ştampila. Păi nu era mai fairplay din partea lor dacă întreaga acţiune de stimulare a conştiinţelor civice adormite s-ar fi desfăşurat pe fundalul piesei Buy me with a coffee a celor de la Urma? Dar nu, normal că nu s-a întâmplat aşa. A devenit deja un gest reflex ca politicienii să facă tot posibilul să-şi piardă urma, nu să o propună pentru audiţii în intersecţii.

Râdem, glumim, dar sunt şanse mari ca gruparea PNL-istă să părăsească incinta. Nu mă interesează cum îsi gestionează ei resursele interne de cafea, dar ar fi mult mai indicat pentru ei să îşi facă din timp rezerve şi cu alt tip de întăritoare. Asta dacă încă mai vor să-şi ţină săgeata de pe siglă erectă.

Oana a tras zăvorul la Camera Deputaţilor

Ambiţiile politice ale Oanei Zăvoranu s-au pulverizat subit în aspiraţii artistice cu puţin înainte ca aceasta să fie aruncată în cursa electorală ca şi candidat din partea PRM. Purtătoarea de imagine a partidului teleghidat de Vadim a anunţat că renunţă la candidatura pentru Camera Deputaţilor şi se dedică exclusiv carierei sale artistice.

Nu aş putea defini punctual care anume este cariera artistică a actriţo-cântăreţo-prezentatoarei, dar aş zice că decizia pe care aceasta a luat-o era de aşteptat. Mişcarea în sine mi se pare un mod de a refuza dospit de eleganţă. Ori Oana nu se mai simte aşa de securizată în sânul partidului aşa cum s-ar simţi securistul de Bolcaş în sânul Oanei, ori Oana a căpătat o repugnă profundă faţă de mocirla politică şi de ideea de mahala de cameră în general. Nu de alta dar ea e una din promotoarele mahalalei de studio, în particular. Cum ar putea irosi un asemenea talent?! OTV are nevoie de ea şi pe viitor.

Păcat… Dacă Oana ar fi întrunit un număr suficient de sufragii, am fi avut parte de o nouă premieră în politica românească şi anume prima deputată nevastă de cântăreţ latino din Parlamentul României.