Nu contează cât de mare este vaporul, important e cât de învolburată este marea, mi-a spus cineva odată. Cu alte cuvinte, tradus mot-a-mot, nu mărimea contează. Oare? Practica bate teoria de cele mai multe ori.

   Să presupunem că, Domnia sa, Mărimea, este o domnişoară bine, disperată după faimă, avere, dragoste, admiraţie, recunoaştere, putere sau orice altă entitate energetică, psihică sau materială. Într-o zi, ea şi-a propus să vină pe Pământ, sperând că-şi va împlini dorinţele aici. Şi de atunci, ca o mare vrajă, toată lumea şi-a dorit Mărimea. Ei, pentru că arăta foarte bine iar ele pentru că şi-ar fi dorit să arate aşa. Iar ea, Mărimea, a trecut pe la toţi.

   Empatic, toate dorinţele Mărimii şi-au găsit un loc în ochii fiecăruia. Imaginea sa a căpătat rădăcini puternice iar mai apoi s-a transformat în adevăr. Mărimea era tot ce conta. Paradoxal, deşi producea durere sau dezamăgire uneori, trezea o ambiţie stupidă în piept de fiecare dată, canalizând către dorinţe şi mai mari, mai grandioase. Mărimea, devenită acum una cu locuitorii planetei unde îşi căutase în trecut  visele, ajunsese cumva modelul unei societăţi nicidecum perfecte. Încet, încet, s-a transformat în sclavă.

   Zi de zi, o masă de indivizi cu ochii roşii stă la coadă, aşteptând o audienţă la Domnia sa, Mărimea. Acum, devenită un personaj cu puteri miraculoase, asculta gândurile fiecăruia, încercând să le ofere o mostră din existenţa sa. Fie că-şi realizau cerinţele, fie că nu, indivizii se aşezau din nou la coadă, sperând într-o finalitate mai bună data viitoare. Zi de zi, Mărimea era acolo, punând o pecete peste fruntea oricărui visător. Era cea mai dorită.

   Într-o lume reală, mărimea nu este un personaj. Nu are vise, nu ascultă doleanţe. Într-o lume reală, de cele mai multe ori mărimea pare că ajută. Cu siguranţă, însă, Domnia sa, Mărimea, contează foarte mult. Cel puţin aşa vorbeşte lumea…