Adriean Videanu a afirmat că ceea ce urmăreşte opoziţia, respectiv suspendarea preşedintelui, este o mare prostie.
Probabil acest lucru ar fi putut fi evitat dacă nu se producea o altă mare prostie: alegerea acestuia.
Să moară toţi banii
Enervaţi de faptul că nu au convins în proporţie de 100% poporul de competenţele lor (în varianta d-lui Videanu, normal), guvernanţii mai pun un drob de sare pe rana tot mai deschisă a românilor. În speţă, au lăsat-o baltă cu impozitarea excesiv-mediatizaţilor cântăreţi de manele.
Aşa cum era normal, oamenii cu ceva activitate coerentă sub calota craniană, s-au întrebat de ce se întâmplă acest lucru din moment ce tagma artistică este obligată să verse biruri lunare la visterie, deşi cuantumul veniturilor acestora este unul cu foarte mult bun simţ. Unii mai răi, să spunem aşa, ar fi răspuns că minoritarii (majoritari în curând) cântăreţi nu sunt artişti şi acesta este motivul pentru care specialiştii de la finanţe nu-i pot băga în aceeaşi oală cu scriitorii, pictorii, actorii sau cântăreţii cu diplomă. Privind în ansamblu, aşa este. Dar, analizând tehnic, domnii şi doamnele lipsiţi de număr încasează bani în urma unor activităţi, să-i spunem pseudo-artistice. Şi atunci, de ce ar trebui scutiţi de la impozite?
Una peste alta, nici nu contează cum îşi câştigă veniturile (mă rog, în limita legii). Aşa cum toată forţa de muncă activă din ţară varsă lunar sume mai mici sau mai mari la buget, aşa ar trebui s-o facă şi aceşti tânguitori de duşmani şi bani. Atât timp cât folosesc şoselele, spitalele sau orice alte mijloace puse la dispoziţie de stat, trebuie să le plătească. Altfel, se cheamă furat. Iar băieţii de la guvernare îi ajută să facă asta.
Trecând peste scârba provocată de acest subiect, nu pot să remarc pentru a nu ştiu câta oară prostia anumitor reprezentanţi din Guvern. Păi, pentru ei a fost mai simplu să-i omită pe minunaţi de la impozitare, decât să găsească o soluţie de verificare a veniturilor obţinute de aceştia şi modalităţi de taxare. De-a dreptul prostie. Şi chiar mă întreb cum de nu au folosit stilul devenit deja clasic, respectiv să fi anunţat că îi taxează pe manelişti, îi taxau o p#lă – şi nu ştia norodul asta – şi scăpau cu faţa curată din toată povestea. Dar datoria e datorie, dom’le. Şi e plătită tot pe spatele ălora mulţi şi muncitori. Într-un fel încep să mă întreb din ce în ce mai des de ce ar trebui să plătim ceva statului ăsta?
Georgică Atotştiutorul
Se ia un machedon, ca naţie, migrator drept mod de trai şi intelect. Vrea să ajungă bogat şi recunoscut peste tot. Reuşeşte să deţină o avere fabuloasă, nu se spune cum. Deşi el spune că a dobândit-o cu înverşunare de-a lungul anilor într-o manieră licită nimeni nu-l crede. Vrea să fie cunoscut. Nu poate reuşi prin desişul capitalei aşa că, precum oricare altă persoană de speţa lui ( citindu-se că el însuşi este speţa, un model de urmat pentru alţii, un arhetip pur, creştin şi mândru), îşi pune lacăt olecuţă limbajului grobian şi încearcă o ghiduşie. Îi reuşeşte: deţine acum cel mai titrat club de fotbal din România cu o oarecare rezonanţă europeană. Îşi propune să ajungă preşedintele României, aruncă cu găleţi de lei în oameni amărâţi, clădeşte biserici căci el este un creştin adevărat. Lumea, clasa de jos, începe să pună botul dar nu prea poate să pună votul deoarece mulţi nu au buletin. Majoritatea îl citesc însă la fel de uşor ca pe o revistă de adulţi, îl simt, căci românul nu e prost, doar se complace. În termeni adecvaţi culturii urmate de acest personaj specific: prietene, când dai pomeni nu mai plăteşti dări. Îşi ia ţeapă la vot, reuşind totuşi să iasă în faţă, cum îşi dorea el, doar prin grandomanie şi prin grave palme date culturii generale ori gramaticii. Practic era modificat la mimică.
Deja şi la club treaba se împute, semifinala Uefa fiind în proporţie covârşitoare rodul muncii altora. Deodată i se arată Sfântul Gheorghe care îi sopteşte că de azi înainte patronul se va pricepe la fotbal mai bine decât toţi antrenorii şi fotbaliştii la un loc. Se bagă peste cei avizaţi în conducerea unui club, îi umileşte public, fotbaliştii sunt tocaţi mână după mână ca la Texas Hold’em. Aruncă mai mult noroi decât un pneu înnămolit. Simbolurile fotbalului românesc, nu numai cele steliste, sunt călcate în picioare precum nişte pantofi de step. Publicul devine recalcitrant. Steaua cade voit, silită de monopolul conducătorului cu un deficit clar de sinapse. După cum aţi văzut o persoană rudimentară nu poate fi schimbată nici măcar prin încarcerare.
Singurul lucru bun privind această demitere a domnului Bergodi îl reprezintă faptul că o persoană i s-a opus, reuşind să-i dea peste bot. Viitorul este la fel de negru. Oricât ar încerca fanii să-l denigreze ei plătesc un bilet pentru a-i adresa injurii, rezultatul financiar fiind mereu în favoarea patronului. Cu atât mai mult trusturile de presă şi televiziune care, preluând modelul băştinaşilor, îi suflă în fund domnului în cauză doar-doar să mai scoată o dumă numai bună pentru audienţa provocată de duzina românească. Cum e posibil ca Becali să fie primul întrebat când este vorba de naţionala României, Dinamo sau Vaslui? Doar simplul fapt că el ne reprezintă în Parlamentul European ar trebui să ne dea de gândit asupra întregului românesc.
Din păcate, acest regret vine din suflet din partea unui om crescut sub legile firii, mă tem că la un moment dat cineva o să răbufnească, lăsându-l pe George fără suflare.
Un articol prea obiectiv având în vedere subiectivismul autorului, un om mai român, mai inteligent, mai creştin, mai oier decât patronul Stelei.
Fiţi convinşi că se ia ca o lemă ultimul paragraf.
Mioriţa la români
Românul este mândru. Chiar dacă nu are de ce, românul este mândru. Dacă nu avem motive le inventăm, iar dacă realitatea ne contrazice, o putem reinterpreta. De ce să recunoaştem că suntem adepţii statului degeaba? Nu stăm, ci medităm, filosofăm. Românul s-a născut poet, lăutar, filosof. Românul nu este prost. Ştie dar nu vrea să epateze, este modest. Românul nu atacă el doar se apără, iar uneori nici măcar asta. Românul este creştinul ideal. Cel puţin la nivel declarativ.
Mioriţa ne învaţă că românul munceşte aici dar trăieşte în alte sfere. Românul înţelege realitatea, universul, înţelege raportul dintre fiinţă şi spirit aşa cum nimeni nu le poate înţelege. Nici măcar ceilalţi baci conlocuitori. Românul este în legătură cu divinitatea. Este foarte posibil ca acestea să fie adevărate, ca românul să aibe o înclinaţie către despicatul firului în patru. Habar nu am. Însă dacă aşa este, cu siguranţă nu ne-a ajutat în evoluţia noastră ca societate şi ca naţiune.
Cred însă ca Mioriţa ascunde şi altceva care se poate observa cu uşurinţă şi astăzi la majoritatea românilor. Ne place să ne victimizăm. Suntem aidoma fotbaliştilor fătălăi care dacă iau una scurtă la gioale se tăvălesc pe jos plângând de saltă cămaşa pe ei. În toată istoria noastră ca naţiune am avut de suferit de pe urma tuturor popoarelor vecine, a invaziilor barbare, a politicienilor proşti, a evreilor, nemţilor, americanilor, homosexualilor, ţiganilor, câinilor vagabonzi, etc. Niciodată nu am fost de vină noi înşine pentru ceea ce ni s-a întâmplat. Cred că trebuie să recunoaştem că pasivitatea noastră în faţa evenimentelor, ridicatul din umeri nu ne-a ajutat absolut deloc. Inacţiunea este un fenomen tipic românesc. Ne căciulim în faţa celor care ne conduc vieţile fără voia noastră şi aşteptăm ca inevitabilul să se întâmple. Din păcate nu înţelegem că lucrurile “se întâmplă” tocmai pentru că sunt lăsate în seama altora. Pentru a fi cum dorim trebuie făcute de noi înşine. Realitatea nu se poate schimba decât prin acţiune asupra ei şi nu prin aşteptarea unei schimbări. Suntem victime ale acţiunilor celorlalţi pentru că lăsăm să se întâmple.
Baciul român nu moare pentru că are o legătură transcendentală. Baciul român nu moare pentru că înţelege că moartea este tot o viaţă dar “dincolo”. Baciul nostru ar putea asculta oaia aia proastă şi ar mai putea creea ceva, ar mai putea învăţa pe ceilalţi să vadă ce vede el în stele, cum a făcut el businessul ăla cu oi multe şi cornute, etc. Cu toate astea el alege să moară. Însuşi faptul că ciobanul nostru de poveste se gândeşte deja unde va fi îngropat şi cum va fi plâns de oi, ne arată înclinaţia românului către victimizare, către acuzarea celuilalt pentru toate nedreptăţile care “i se întâmplă”.
Nu vi se pare o poză cunoscută? Nu ştiţi pe nimeni care îşi ţine sicriul în pod dar nu se duce la medic?
Nu aşteptăm invitabilul, doar o frecăm aiurea. Nu suntem resemnaţi în faţa sorţii, n-avem coaie să ne cerem drepturile şi să ne asumăm responsabilităţile. Excelăm în ridicatul din umeri, aruncatul pisicii moarte şi moartea caprei vecinului. Când trebuie să ne analizăm acţiunile şi rezultatele dăm dovadă de impotenţă intelectuală iar descurcăreala românească devine nesimţire şi bădărănie. Suntem nemulţumiţi continuu de viaţă şi îi acuzăm pe ceilalţi pentru nereuşitele noastre. Din păcate, chiar dacă ne facem că nu vedem, rezultatul final ne arată că optica aceasta nu este numai stupidă dar şi păguboasă.
Update: EBA si scaunul electric
Nebunia în direct
Chiar nu se poate comenta așa ceva. Priviți și vă minunați.
Mai jos – cererea dreptului la replică al tinerei starlete în devenire (sursa fiind realitatea.net) .
"Buna, eu sunt Adela Lupse. prezentatoare de televizune,concursuri interactive, la posturile de televiziune ANTENA1.
Va contactez pt ca in urma stiri plus video.ul de 2 minute, secventa din emisiunea mea, aparute peste tot in presa romaneasca, la canalul National TV in care CN A ul a amendat televiziunea cu 5000 de ron si in urma comentariilor, si parerilor, sugestiilor, mai putin bune despre mine si despre fetele care prezinta astfel de emisiuni, vreau sa fac liniste, pace, vreau sa fac lumina, vreau sa explic cum stau lucrurile si de fapt care este motivul si strategia pt care noi reactionam in felul asta….
Vreau sa am dreptul la replica sa lamuresc chestiile astea, vreau sa vorbesc, sa explic ce si cum sta treaba, asa mi se pare corect din partea mea ADELA LUPSE, pt publicul meu, mic dar pe acela pe care l respect. Vreau sa se stie , ca Nu fac nimik iesit din comun, nu fur, nu sparg, nu injur, nu omor pe nimeni si nici nu am culc cu nu stiu acti barbati, nu sunt ultima fata de pe strada si nici o curva…..sau mai stiu eu ce……..
Toate astea nu se vad… eu si colegele mele nu suntem bine vazute , bine ca sunt bine vazute, toate panaramele care afirma ca se culcaa cu 1000 de barbatiiiii .. si care se tarasc pe coate pe la alte leleviziuni si fac scandal.. care apar peste noapte, care nu au nimik de zis….. alea sunt bine vazute vad..
Vreau sa pun punct. de 7 ani de cant se dau aceste emisiuni, niciuna din fete nu a reusit sa faca nimic s au multumit cu catalogarea de joasa speta din partea oamenilor…. M am saturat .. GATAA…..STOPPPP.. PANA AICI….
Suntem si noi fete normale, nu suntem nebune, adica eu una nu sunt, am faculatea de jrunalism, am 4 ani de tv in spate.. deciii STOP…. nu se mai poate… cu toate chestiile astea…. Cred ca toate au o limita, si cred ca si noi avem dreptul la o replica nu i asa.:)…..
De aceea vreau sa am dreptul al replica, vreau ca prin un interviu sau un telefon sau orice altceva…. sa lamuresc treaba,,,…. sunt deschisa la orice discutie.. in orice emisiune dar vreau sa VORBESCCCCC. Numai bine si astept un raspuns…. cat de repede posibil.
ADELA LUPSE
Va multumesc.."
Sursa: www.realitatea.net
Prostia si reprezentarea ei
Prostia deranjează. Nu aş băga mâna în foc pentru mulţi dintre români, dar pe mine cu siguranţă mă deranjează. Prostia face parte integrantă din viaţa fiecăruia dintre noi, într-o mai mică sau mai mare măsură. Nu cred că lipsa prostiei ar fi neapărat benefică societăţii şi individului. În cantităţi mici este chiar bine-venită, născând zâmbete într-o viaţă altfel rutinantă.
Prostia care deranjează este cea care devine stil de viaţă, modalitate de percepţie a realităţii. Prostia este autosuficientă, independentă de realitate şi argumentaţie logică. Prostia există prin ea însăşi. Prostia poate înlocui personalitatea, raţiunea şi bunul simţ.
În cazul dezvoltării la nivel individual, prostia sufocă spiritul şi naşte moaca tâmpă. Omul devine dobitoc şi ascultă de bici, lumini Pavloviene şi impulsuri pre-învăţate. Chiar şi într-un astfel de caz, prostia este – cel mult – supărătoare la nivel estetic. Impactul asupra societăţii şi asupra celorlalţi indivizi este minor şi uşor de evitat.
Însă, când prostia este asociată cu falsa autoritate sau cu o autoritate reală apar perturbări majore în viaţa tuturor celor atinşi de acest mix. În primul caz, individul purtător de prostie are tendinţa de a împărtăşi adevărul-realitate posedat de el tuturor celor doritori sau nu să îl asculte. Binenţeles, se găsesc îndeajuns de mulţi alţi proşti care să îl asculte şi să îi dea dreptate încât să îi confirme propriile teorii. Cei care nu răspund pozitiv fie cedează verbal doar pentru a fi scutiţi de debitul verbal fără rost al purtătorului de prostie, fie – dacă sunt mai odihniţi mental decât prostul veritabil – nu cedează verbal dar sunt ignoraţi până la finalul monologului reprezentantului prostiei.
În acest caz, prostia susţine teorii / idei / realităţi care generează în imaginaţia prostului o falsă autoritate. Prostul se vede deştept. Şi pentru că este deştept teoriile sale devin reale în faţa altor proşti şi devin valide în proprii săi ochi. În funcţie de toleranţa fiecăruia, acest tip de prostie este fie agasantă, fie amuzantă.
În cel de-al doilea caz, când prostia este asociată cu autoritatea reală, viaţa tuturor indivizilor care intră în contact direct sau indirect cu aceasta este schimbată iremediabil. Cel mai adesea, aceasta se schimbă în rău. Ca şi în primul caz, prostia asociată cu autoritatea se manifestă prin aceaşi mecanică a prostiei. Însă, diferenţa este adusă chiar de autoritatea individului care îi permite să impună noul tip de realitate. Prin autoritate, prostia capătă o nouă caracteristică – devine contagioasă. Astfel celorlalţi indivizi li se poate impune prostia ca normă, chiar dacă aceasta nu poate fi argumentată. Prostia devine lege pentru că supravieţuirea majorităţii depinde de acceptarea sau refuzul ei.
Înţelegând astfel acest fenomen, Ion Iliescu – reprezentantul prin excelenţă al prostiei din perspectivă ideologică – nu poate decât să ne lase un gust amar în gură. Din fericire, prostia dânsului nu mai deţine aceaşi putere contagioasă precum acum 20 de ani. Cu toate acestea, ieşirile acestuia fără vre-o umbră de bun simţ – de exemplu comemorarea eroilor martiri ai Revoluţiei 89 – nu pot decât să ne infirme faptul că bătrâneţea presupune înţelepciune.
Ţinem, încă o dată, să îi mulţumim dlui. Iliescu pentru dedicaţia şi abnegaţia de care a dat dovadă în lupta sa pentru neatârnarea acestui pământ, pentru progresul şi ridicarea pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei ale acestei ţări.
Apocalipsa după accelerarea lui ion
După ce am citit postul lui Motzoc şi-am mai răscolit puţin şi câteva articole pe aceeaşi temă, anume a demarării experimenului CERN ce va avea loc mâine, am înţeles că există voci ce susţin că dacă acest fenomen ar scăpa de sub control, Gaia s-ar putea să ne arate gaura neagră.
Dacă este aşa, ultima mea dorinţă este să filmez întreaga scenă de undeva de pe o staţie orbitală şi să revăd înregistrarea pe un televizor cu plasmă rezultată din aceaşi ciocnirea a particulelor ce au produs dezastrul.
Mă întreb acum… care ar putea fi ultima dorinţă a lui Tetelu?