Pastel de cartier

La ora la care cern aceste rânduri afară ninge. Zăpada cade din cer şi odată cu ea înaltul îşi scutură liniştea peste oraşul aflat în prag de seară. Fulgii se răsfaţă în aerul rece şi uşor ascuţit ce parcă dezmorţeşte nările. Este valsul ai cărui paşi i-ar înţelege doar ploaia. Albul înghite treptat, treptat culorile murdare ale unei ierni sterpe. Zăpada se aşterne din ce în ce mai hotărât peste străzi.
În asemenea momente de calm aparent gândul îmi fuge doar într-o singură direcţie: dacă continuă să ningă în halul ăsta, cum pula mea ajung eu acasă cu bascheţii în picioare!?

Comments

Lasă un răspuns la Bila Anulează răspunsul