Georgică Atotştiutorul

septembrie 19, 2009 • Educaţie fizică, Promo • ghidushie

Se ia un machedon, ca naţie, migrator drept mod de trai şi intelect. Vrea să ajungă bogat şi recunoscut peste tot. Reuşeşte să deţină o avere fabuloasă, nu se spune cum. Deşi el spune că a dobândit-o cu înverşunare de-a lungul anilor într-o manieră licită nimeni nu-l crede. Vrea să fie cunoscut. Nu poate reuşi prin desişul capitalei aşa că, precum oricare altă persoană de speţa lui ( citindu-se că el însuşi este speţa, un model de urmat pentru alţii, un arhetip pur, creştin şi mândru), îşi pune lacăt olecuţă limbajului grobian şi încearcă o ghiduşie. Îi reuşeşte: deţine acum cel mai titrat club de fotbal din România cu o oarecare rezonanţă europeană. Îşi propune să ajungă preşedintele României, aruncă cu găleţi de lei în oameni amărâţi, clădeşte biserici căci el este un creştin adevărat. Lumea, clasa de jos, începe să pună botul dar nu prea poate să pună votul deoarece mulţi nu au buletin. Majoritatea îl citesc însă la fel de uşor ca pe o revistă de adulţi, îl simt, căci românul nu e prost, doar se complace. În termeni adecvaţi culturii urmate de acest personaj specific: prietene, când dai pomeni nu mai plăteşti dări. Îşi ia ţeapă la vot, reuşind totuşi să iasă în faţă, cum îşi dorea el, doar prin grandomanie şi prin grave palme date culturii generale ori gramaticii. Practic era modificat la mimică.

Deja şi la club treaba se împute, semifinala Uefa fiind în proporţie covârşitoare rodul muncii altora. Deodată i se arată Sfântul Gheorghe care îi sopteşte că de azi înainte patronul se va pricepe la fotbal mai bine decât toţi antrenorii şi fotbaliştii la un loc. Se bagă peste cei avizaţi în conducerea unui club, îi umileşte public, fotbaliştii sunt tocaţi mână după mână ca la Texas Hold’em. Aruncă mai mult noroi decât un pneu înnămolit. Simbolurile fotbalului românesc, nu numai cele steliste, sunt călcate în picioare precum nişte pantofi de step. Publicul devine recalcitrant. Steaua cade voit, silită de monopolul conducătorului cu un deficit clar de sinapse. După cum aţi văzut o persoană rudimentară nu poate fi schimbată nici măcar prin încarcerare.

Singurul lucru bun privind această demitere a domnului Bergodi îl reprezintă faptul că o persoană i s-a opus, reuşind să-i dea peste bot. Viitorul este la fel de negru. Oricât ar încerca fanii să-l denigreze ei plătesc un bilet pentru a-i adresa injurii, rezultatul financiar fiind mereu în favoarea patronului. Cu atât mai mult trusturile de presă şi televiziune care, preluând modelul băştinaşilor, îi suflă în fund domnului în cauză doar-doar să mai scoată o dumă numai bună pentru audienţa provocată de duzina românească. Cum e posibil ca Becali să fie primul întrebat când este vorba de naţionala României, Dinamo sau Vaslui? Doar simplul fapt că el ne reprezintă în Parlamentul European ar trebui să ne dea de gândit asupra întregului românesc.

Din păcate, acest regret vine din suflet din partea unui om crescut sub legile firii, mă tem că la un moment dat cineva o să răbufnească, lăsându-l pe George fără suflare.

Un articol prea obiectiv având în vedere subiectivismul autorului, un om mai român, mai inteligent, mai creştin, mai oier decât patronul Stelei.

Fiţi convinşi că se ia ca o lemă ultimul paragraf.

Mutu, un briliant de amanet

septembrie 4, 2009 • Educaţie fizică, Promo • sacalu

De ceva vreme se vorbeşte despre Mutu şi despre situaţia în care se află. Ca orice microbist, îmi permit o opinie vis-a-vis de acest fapt.

La fel cum ocaziile se răzbună, în fotbal, se pare că şi greşelile se întorc împotriva jucatorilor, mai devreme sau mai tâziu. Vorbind despre jucători profesionişti, consider că viaţa extrasportivă nu ar trebui să influenţeze negativ activitatea acestora si nici imaginea sportului pe care-l reprezintă. Cunoaştem cu toţii cazul Mutu, caz deloc singular dar care, împreuna cu recenta decizie, defavorabilă românului, a făcut înconjurul lumii şi a stârnit reacţii peste tot. Toată lumea fotbalului îl compătimeşte şi îi este aproape în aceste clipe. “O decizie injustă”, “o sumă prea mare…”, “şi-a luat déjà revanşa pentru greşelile făcute”…sunt cîteva dintre replicile pe care le poţi auzi în orice discuţie lansată pe subiectul acesta.

Personal, nu cred că efortul de reabilitare şi jocurile bune făcute de Adrian Mutu, în Italia sau cu echipa naţionala a României, compensează cumva pata neagră de pe imaginea clubului Chelsea. Un club mare care se construieşte cu mult efort, pas cu pas, joc de joc şi care se întareşte cu fiecare achiziţie făcută. Mutu a fost una dintre aceste achiziţii şi a dat chix, a păcălit. La momentul respectiv, scandalul a luat proporţii şi a atras atenţia publicului, şi nu numai, asupra unei situaţii ce putea fi lesne reîntâlnită şi la alţi jucători.

Este foarte posibil ca Mutu să fi “răscolit căcatul”. Gândesc mai mult că i-a plăcut, că s-a complăcut în anturaj dar a rămas ultimul ca la “Pitita”, jocul copilăriei ce-şi găseste la final un fraier care-I scapă pe ceilalţi de pedeapsă. De ce? Pentru că s-a lăsat descoperit.

Cred în “după faptă şi răsplată” şi mai cred că aşa cum va plăti Mutu cele 17 milioane de euro aşa vor plăti şi fraţii Becali, cu toata averea lor şi mai mult, toate rahaturile şi înşelăciunile făcute fotbalului românesc şi străin precum şi publicului pe care-l sfideaza în mod constant.

Alăturarea celor două nume, Mutu şi Becali, nu face altceva decât sa-mi reconfirme încrederea că decizia luată impotriva jucătorului este una JUSTĂ.

Nu mai plânge briliantule, ţi-ai facut-o cu mâna ta!

Steaua-Dinamo, derby-ul trece, buturugile rămân

august 31, 2009 • Educaţie fizică, Promo • robert

Aseară am asistat la marele derby al României la fotbal, aşa cum l-a definit toată suflarea microbistă românească. Steaua-Dinamo a fost, cel puţin pentru o seară, punctul de atracţie maxim pentru devoratorul de fotbal român după ce, în săptămâna ce tocmai se încheia, patru echipe din România luau drumul grupelor Europe League.

Meciul a beneficiat de o audienţă maximă în tribune, stadionul fiind aproape plin. Publicul avea în faţă un Dinamo care se întorsese din Cehia direct în istoria clubului din Ştefan cel Mare, după ce realizase o calificare pe care Borcea nu o vedea nici în cele mai umede vise ale sale. Fanii stelişti (dar nu numai ei) tocmai pe oboseala şi euforia survenite acestei calificări mizau în derby, în sensul unei victorii fără probleme a Stelei. La o analiză mai în detaliu, nu acesta ar fi fost, însă, scenariul real. Dinamoviştii erau pe val, se împăcaseră cu suporterii, cu patronii, cu nevestele, cu ei înşişi, cu alte cuvinte puteau bifa încă o victorie importantă într-un timp scurt. Steaua, moral simţindu-se la rândul ei bine pentru că venea după o serie de victorii în cupele europene, nu era totuşi pe un trend crescător, neregăsindu-şi încă jocul valoric, mai ales că europarlamentarul machidon a pornit seria de admonestări la adresa celor care, chipurile, îşi bat joc de banii lui albi băgaţi la echipă. Sanchi.

Şi iată că fluieraşul italian, venit la cererea conducătorilor celor două cluburi, a dat startul meciului care marca o nouă confruntare între echipele româneşti care nu au simţit niciodată mirosul din liga a doua. Gazonul, similar cu resturile rămase după concertul Madonnei în parc Izvor, a pus probleme jucătorilor, chiar dacă tehnica nu le-ar fi ieşit pe urechi nici pe o suprafaţă de joc perfectă. Încă din primele zece minute s-a văzut care va fi cursul jocului, respectiv unul anost, lipsit de veleităţi, imaginaţie sau vreo schemă de joc bine lucrată. Golul lui Tamaş a picat destul de repede, când jucătorii erau încă buimaci, dezmorţind galeria dinamovistă care „se zgâlţâia de bucurie”, după spusele comentatorului. Probabil băieţii erau conectaţi la gardul electric al peluzei. Repriza a continuat în acelaşi ritm nesusţinut de cele două echipe, poate un pic mai spre poarta lui Dinamo dar fără a da vreo senzaţie de preinfarct spectatorilor.

În a doua parte a jocului antrenorii au început să umble la foaia cu rezerve, pentru a vedea ce jucători au doar o notă în acest trimestru şi, astfel, să-i scoată la lecţie. Mutările nu au adus rezultatul scontat, în special pentru Steaua, care nu a reuşit sub nicio formă să treacă de o apărare îmbâcsită a lui Dinamo, avândul turn de control pe N’Doye, prezent peste tot. Bănel, ca de obicei, a alergat în lungul şi-n latul terenului, arzând şi mai mult gazonul, dar fără a avea vreo finalitate legată de ceea ce se juca, adică fotbal. Nimeni de remarcat în mod special, în ton cu jocul până la urmă.

S-a dus şi acest dery, urmează naţionala după care încep focurile grupelor pentru echipele de club. De rămas rămân tot Mitică, Sandu, Borcea, Gigi şi alţii asemenea lor. De aia nu o să avem în secolul acesta vreo performanţă notabilă în Europa.

Jurnal cu şi despre fotbal

august 28, 2009 • Educaţie fizică, Promo • ghidushie

Miercuri, 27.08.2009, o zi fastă, să sperăm că nu şi unică, pentru fotbalul românesc, umbrită puţin doar de un Vaslui înecat în propriile emoţii. Dacă am fi fost la loterie am fi sărit în sus de bucurie la gândul că am luat cinci din şase, Unirea fiind calificată în urna fratelui mai mare al Europe League.

CFR Cluj – FK Sarajevo : 2-1.

Având parte şi de suportul suflării clujene, CFR s-a impus pe teren propriu, calificându-se mai departe în grupe, în dauna unei echipe bosniace bătăuşe, care a impresionat prin organizare şi determinare. Din fericire pentru noi clujenii au dominat partida deschizând scorul, totuşi destul de târziu, în minutul 40 prin Yssouf Kone, probabil cel mai complet atacant din campionat. În repriza a doua pe fondul unei dominări teritoriale, CFR a reuşit să majoreze scorul prin Gabi Mureşan. Pe final Sarajevo a reuşit să reducă din handicap, Advici reuşind „să o bage în aţe” cu ajutorul mâinii, luând lecţii de la Maradona. De remarcat posesia şi calmul clujeniilor plus asul din mânecă, rezerva Mara, o bună soluţie pentru echipa naţională.

St. Patricks – Steaua Bucureşti: 1-2.

O partidă slabă făcută de trupa din Ghencea, doar ultimele douăzeci de minute fiind mai active ofensiv. De cealaltă parte, echipa gazdă s-a zbătut în propriile emoţii, nereuşind să impresioneze decât prin jocul agresiv dus la limita cartonaşului de la pieptul arbitrului. Irlandezii au deschis scorul în repriza a doua după o gafă de maidan a lui Tudose. Graţie unor schimbări excelente ale antrenorului Bergodi, Steaua a egalat prin Nicoliţă, iar pe final Ochiroşi a adus o victorie per total meritată. De remarcat un Nicoliţă pe val, care să sperăm că începe să devină şi fotbalist nu doar un tractor în lanul cu trifoi. De asemenea echipa stelistă a reuşit să revină din nou după ce a fost condusă, un lucru prea rar în ultimii ani.

AEK Atena – F.C. Vaslui: 0-3.

Plecaţi în Grecia cu speranţa unei calificări istorice, mai ales după victoria obţinută acasă, vasluienii s-au dovedit net inferiori elenilor, fiind pur şi simplu o echipă de antrenament pentru AEK. Grecii au dominat partida cap-coadă, reuşind, pe lângă cele trei goluri marcate, să rateze cu seninătate o sumedenie de ocazii la poarta românilor. Vasluiul, fără experienţă fotbalistică în Europa, nu a impresionat deloc, singurul remarcat fiind portarul, Kuciak, care a păstrat proporţiile scorului final.

Slovan Liberec – Dinamo Bucureşti: 0-3 ( 7-8 după loviturile de departajare)

Un meci fabulos, de arătat puştilor care se apucă de fotbal. Un rezultat fenomenal ţinând cont şi de faptul că nimeni nu le dădea nicio şansă. Însă dinamoviştii au crezut. Desigur nu se scuză nici prestaţia total dubioasă şi jalnică a echipei gazde, un joc plin de frică, greşeli şi moliciune. Andrei Cristea a deschis scorul, dinamoviştii intrând la pauză în avantaj. În repriza a doua nu a existat decât echipa românescă, cehii fiind doar simple prezenţe pe gazon. Intrat la pauză Marius Niculae a ridicat pulsul suflării fotbalistice ducând meciul în prelungiri graţie unei duble. În cele două reprize suplimentare cehii s-au trezit profitând şi de oboseala jucătorilor dinamovişti, însă s-au lovit de un portar în zi de graţie, Matache, după a mea părere imparţială cel mai bun jucător de pe teren. A urmat loteria loviturilor de departajare unde Dinamo a avut câştig de cauză, reuşind incredibil să întoarcă rezultatul din tur. De aplaudat prestaţia cu totul surprinzătoare şi plină de încredere a echipei dinamoviste, fiecare jucător punând umărul pentru obţinerea unei victorii, cu riscul să mă repet, incredibilă.

Astăzi fiind extragerea pentru grupele Europe League, puteţi arunca şi un ochi să vedeţi cu cine a căzut fiecare echipă românească.

Grupa A : Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, Timişoara.

Grupa F : Panathinaikos, Galatasaray, Dinamo Bucureşti, Sturm Graz.

Grupa H : Steaua Bucureşti, Fenerbahce, Twente, Sheriff.

Grupa K : PSV, Kobenhavn, Sparta Praga, CFR Cluj.

Lecţie de fotbal

august 10, 2009 • Educaţie fizică, Promo • ghidushie

Aseară s-au întâlnit, pe un teren demn de o partidă de oină din anul 1906, două echipe care anul trecut au încercat să aducă cât mai multe puncte României din ” Liga Bogaţiilor”: Steaua Bucureşti şi CFR CLuj. Meciul, devenit un derby şi datorită rivalităţii dintre capitală şi provincie, a fost unul disputat, tăios, cu multe momente de fotbal profesionist, semn că echipele autohtone cresc simţitor în joc şi practic, nu doar în statistici.

În ciuda unei atmosfere incendiare manisfetată de suporterii aflaţi în tribune, Steaua nu a avut un început furibund de partidă, din contră, echipa din Ghencea văzându-se condusă încă din minutul 3 al primei reprize, după un trasor excelent de 40 de metri a lui Leao către Yssouf Kone care, profitând de lentoarea lui Ghionea, l-a executat simplu pe Tătăruşanu, după ce reuşise o preluare excelentă culminată şi cu o viteză de reacţie cu mult peste media atancanţilor din campionat.

Steaua s-a văzut nevoită să atace. După aproximativ 30 de minute scurse din meci se puteau observa hibele celor două echipe: gazdele aveau fundaşii centrali lenţi, previzibili, necomplementari, plus mijlocul, care în afara lui Onicaş( el reuşind câteva intercepţii utile echipei) nimeni nu mişca( Andrei Ionescu, sufocat parcă de ritmul partidei nu a reuşit să iasă cu nimic în evidenţă, ba mai mult a pierdut destule mingi la mijlocul terenului; Nicoliţă, săracul, de cinci ani de zile învaţă să pună un stop şi să dea o pasă de trei-patru metri şi nu reuşeşte, în ciuda faptului că a arat laterala stângă a terenului mai ceva ca un tractor cu rezervorul plin; Szekely s-a zbătut, dar doar atât), iar oaspeţii erau vulnerabili atât în centrul apărării, unde Gabi Mureşan şi Alcantara se călcau pe degete, cât şi în partea dreaptă unde Tony, lipsit şi de sprijinul lui Mara, nu-i putea face faţă lui Surdu.

După un joc rapid, pe contre, însă neconcretizat cu nicio fază periculoasă la vreuna din porţi, în minutul 41 Bogdan Stancu ţine excelent de minge aşteptând momentul perfect pentru a pasa, o face printre picioarele lui Alcantara, culcat ca un fundaş la fotbalul în sală, preia Surdu care îl execută pe Nuno Claro cu un şut din 16 metri la colţul lung. Sfârşitul primei reprize. Nicio schimbare la pauză, meciul începe cu o uşoară dominare a Clujului. După un corner bătut slăbuţ, care nu prevestea mare lucru, a fost necesară doar o greşeală de marcaj a lui Stancu pentru a-i oferi lui Dario Flores ocazia de a marca primul gol pentru CFR Cluj de la venirea lui în România. O parte din vină îi aparţine şi lui Tătăruşanu, care în loc „să iasă pe centrare” a rămas ţintuit în poartă.

De aici a început dominarea Stelei, parcă înviorată după această palmă primită în minutul 53. Atacurile au început să se intensifice la poarta clujenilor. Schimbare inspirată a lui Cristiano Bergodi: Bogdan Stancu îi lasă locul lui Kapetanos care, la prima atingere de balon, reuşeşte să aducă egalarea pentru trupa roş-albastră. Până la finalul meciului Steaua a mai trecut pe lângă gol de două ori prin Ochiroşi, dar ambele şuturi ale sale au fost trase cu piciorul în plus, adică cel drept.

Per total remiza a fost echitabilă, Clujul ieşind în evidenţă printr-o echipă şablon, cu multe individualităţi, care însă suferă la aportul fizic. Steaua promite, însă mai are mult de muncă, doar experienţa acumulată îi poate face pe tinerii din Ghencea să-şi modeleze jocul, căci la capitolul ambiţie nu stau deloc rău.

Jurnal de fotbal

iulie 31, 2009 • Educaţie fizică, Promo • ghidushie

Aseară am asistat la o partidă de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. De mulţi ani de zile nu s-a mai întâmplat lucrul acesta. Când spun asta mă refer la numărul mare de suporteri, atmosfera, jocul în sine şi, nu în ultimul rând, toate cele menţionate anterior încadrate pe un singur sens: fair-play-ul.

Este vorba de partida dintre Steaua şi Motherwell, meci contând pentru calificarea în grupele Europa League. Steliştii au câştigat lejer, cu 3-0, o partidă graţie experienţei, tehnicii şi, nu în ultimul rând, motivaţiei. Am văzut în ultimele partide o echipă mult schimbată în bine faţă de anul trecut, deşi, în mare, lotul este acelaşi. Bergodi, un om calculat, un profesionist în arta fotbalului, a reuşit să aducă cu două trepte peste linia de plutire o echipă scufundată literalmente în propria-i neputinţă, o formaţie călcată în picioare de multe persoane menite să o ridice.

Revenind la joc nu pot să nu menţionez faptul că Motherwell este o echipă tânără, limitată, speriată. Însă în trecutul apropiat Steaua se chinuia frecvent cu astfel echipe. În precedentele întâlniri cu Ujpest şi aseară am văzut destule faze de un-doi, ruperi de ritm, driblinguri atât în lateral cât şi central, faze fixe executate precis, pressing susţinut, pase succesive dintr-o bucată. Nu mai este degringolada aceea: ” uite o minge ce facem cu ea ?”.

Steaua a avut 26 de şuturi la poartă, 16 ocazii de gol, peste 60 de baloane jucate în careul advers. Dacă ar fi să facem o analiză, aş paria că cifrele de aseară le-a avut Steaua cumulate în returul din campionatul ce a trecut. Totul pare a se fi schimbat în bine, antrenorul mizează şi pe tineri, remarcându-i aici pe Onicaş, Ninu, Ionescu, Ochiroşi, Tudose, Iacob, Tătăruşanu. De asemenea clubul din Ghencea se pare că şi-a găsit în sfârşit un număr 10, după plecarea lui Dică, în persoana lui Grzelak, un pasator excelent, coordonator de joc redutabil, mereu „cu capul pe sus” când are mingea la picior, un fotbalist care mereu încearcă să-şi surprindă adversarul. Desigur să vedem cum se va descurca după mai multe meciuri, însă deocamdată pare un transfer perfect făcut de club.

Mă bucură faptul că Steaua a reînceput să joace aproape la fel de ofensiv şi combinativ cum o făcea acum câţiva ani, când era antrenată de Oleg Protasov. Însă principalul motiv de fericire ar trebui să fie acela că jucătorii sunt mereu cu zâmbetul pe buze în teren, luând fotbalul ca un sport practicat din dragoste nu neapărat din obligaţie.

Wimbledon…

iulie 7, 2009 • Educaţie fizică, Promo • sacalu

Multe turnee, mulţi jucători şi cam aceeaşi învingători. Am urmărit cu sufletul la gură finala turneului de la Wimbledon, cel mai cunoscut şi mediatizat turneu de tenis din lume. Am stat în faţa televizorului, lipit de fotoliu şi am urmărit doi mari jucători, de fapt nu mari, ci giganţi. Roddick şi Federer nu numai că au oferit un spectacol grandios dar m-au făcut să mă întreb dacă se poate mai mult…

Într-adevăr, un meci cu multe greşeli ale lui Federer şi cu încercări nereuşite ale lui Rodick dar asta doar în primele seturi. Suspans la multe mingi de set pierdute de către cei doi , suspans în două tyebreak-uri consecutive câştigate pe rând de cele două maşini de tenis, un set 4 rămas fără replică din partea elveţianului şi, în sfârşit, un decisiv care va intra în istorie. Ajutaţi de un serviciu extraordinar, aşii elveţianului şi ghiulelele americanului au transformat audienţa într-o mulţime care mai mult se roagă decât aplaudă, neştiind pe cine sau ce să ovaţioneze, jocul lui Federer sau rezistenţa de fier a lui Roddick.

În această mulţime l-am vazut pe Pete Sampras, stană de piatră în faţa luptei din terenul de joc. Şi chiar aşa a fost, Roddick a încercat să-l oprească pe Federer în a depăşi recordul lui Sampras, 14 turnee de grand-slam. La 15:14 în decisiv, pe american l-a trădat racheta, de trei ori a lovit mingea cu rama şi s-a sfârşit! Federer devine legendă!

E plăcut dar frustrant în acelaşi timp să urmăreşti această „legendă” la lucru. În primul rând nu te poţi mândri tu cu ea, tu ca naţie, şi în al doilea rând frustrarea vine din indiferenţă, se fac paşi foarte mici în România pentru a promova sau a ajuta valori ale sportului sau sportul în general. Aşa că devine plăcere să vezi ce au şi ce fac alţii, cum fac, cu câtă dăruire şi să visezi la satisfacţia pe care o aduce victoria.

Un pic mai multă implicare în acest sport ar fi extraordinar de văzut. Eternii sponsori ai circuitelor românesti e posibil să se sature, la un moment dat, de lipsa de interes a statului pentru sport şi o să se retragă din aceste acţiuni. Se va vedea atunci cum un spectacol pe litoral nu face la fel de bine ca o bază sportivă.

Mă bucur totuşi că am văzut finala de la Wimbledon, un meci de legendă, în care n-ar fi trebuit să piardă nimeni. Dar, cum nu e ca-n sportul rege, la final aplauze pentru Învingător. Bravo, Federer!

Pesimismul finalului de campionat

iunie 12, 2009 • Educaţie fizică, Promo • robert

final-campionat

Gata, s-a terminat circul. Măcar pentru o perioadă, scena fotbalistică din România va fi acoperită de cortina jerpelită a vacanţei intersezonale. În Europa, Ronaldo pleacă la Real Madrid pentru 93 milioane de euro. Campioana României, Unirea Urziceni, l-a concediat pe Mara pentru că avea salariul prea mare (în jur de trei sute de mii pe an). Dan Petrescu a făcut din rahat, bici, umblă vorba prin târg iar Chelsea rămâne în preferinţele sale, de data asta ca adversară. Dinamo, ca de obicei, a fost umilită de patroni şi de jucători. Steaua merge în Europa, alături de patronul europarlamentar. Porumboiu, pe lângă puiul dat la export, îşi trimite şi echipa peste hotare, în Europa League. Braşovul încheie sezonul cu un 1-0 având aceeaşi semnătură din meciul România-Lituania. Penescu şi câţiva arbitri sunt la pârnaie, Sandu este în continuare Naşu’ iar Mitică deţine în continuare o ligă.

Anul acesta avem iar şapte echipe în cupele europene, deci încă şapte şanse de a ne face de căcat. Timişoara şi-a recuperat de la TAS cele şase puncte pe care le dăduse în campionat unor echipe. Acum se vede mai clar căror echipe. Steluţa retrogradează, văzându-se astfel efectul crizei în buzunarele ciobănaşului roş-albastru. Farul s-a stins şi el, acum în plin sezon turistic. Gazul de la Mediaş a fost tăiat şi el, ajungând în subteran. Acolo unde, de fapt, lucrurile sunt la fel. La suprafaţă se schimbă doar decorurile.

În sezonul viitor, poate vom vedea Unirea ieşită din grupele Champions League. Sau poate că Dinamo va câştiga campionatul, deşi va fi prea târziu pentru intrare direct în grupele Ligii. Şi poate că nu vor mai fi aranjamente, arbitri cu motiv de arestare, corupţie. Jucătorii, poate, vor juca fotbal şi nu miuţa iar conducătorii vor fi serioşi. În sezonul următor poate pleacă Mitică şi cei ca el acolo unde le este locul. Şi, în fine, poate vom avea handbal mai mult decât fotbal pe canalele media. Din păcate, nu.

Trebuia văzut!!!

mai 16, 2009 • Educaţie fizică • sacalu

Am trăit un meci de tenis!!

Nadal vs. Djokovic va rămâne meciul cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată. S-au bătut de la egal la egal doua fenomene ale tenisului mondial. În patru ore cât a durat acest meci, am văzut ce înseamnă dorinta, rezistenţa, ura, respectul şi frustrarea. Un Nadal care aleargă patru ore după orice minge şi un Djokovic care reuşeşte sa zâmbească înaintea fiecărei mingi de meci reprezintă un spectacol extraordinar. Doi oameni care uitaseră ca joacă tenis, şi-au depăşit limitele rezistenţei fizice şi psihice şi au lăsat cu gura căscată o lume întreagă. Rafael Nadal n-a meritat victoria în aceeaşi măsură în care Novak Djokovic n-a meritat înfrângerea.

Trebuia oprit totul in tiebreak la 9:9, in decisiv!

Atât!

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta:

Partajează asta: