În perioada 02-05 Iunie 2010 va avea loc la Cluj-Napoca prima ediţie a festivalului de muzică alternaTIFF, organizat de Indiescouts în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Festivalul urmăreste să promoveze cultura locală reprezentată de muzica alternativă din România si să sprijine trupele românesti din underground.
Festivalul va avea două scene situate în centrul orasului:
-scena open-air la Meeting Point TIFF – Curtea Muzeului de Artă (Piaţa Unirii, nr. 30)
-scena in-door în clubul Zorki – Off The Record (str. I. Raţiu, nr. 10, sub Zorki Photo
Cafe).
Pe scenele festivalului în cele patru zile vor performa 15 trupe şi artişti dintre cei mai titraţi ai muzicii alternative româneşti, precum şi un invitat special din SUA, Gary Lucas, artist originar din statul New York. A fost descris de revista Rolling Stone drept “unul dintre cei mai buni şi originali chitarişti ai Americii” (David Fricke), are peste 12 albume solo, a fost nominalizat la premiile Grammy şi a colaborat cu artişti precum Jeff Buckley, Joan Osborne, Nick Cave, Lou Reed, Chris Cornell, Future Sound of London, Iggy Pop. Este compozitorul celebrei piese “Grace” de pe albumul omonim al lui Jeff Buckley şi, nu în ultimul rând, compozitorul unor soundtrackuri de film printre care şi ”Dracula” (R. George Melford, 1931), prima ecranizare cu inserturi în limba spaniolă a celei mai cunoscute legende legate de spaţiul transilvănean.
Artişti participanţi: Gary Lucas, Alternativ Quartet, Electroclown, EvilMonkey, Grimus, Kumm, LetHam , Persona, Relative, The Amsterdams, The Mono Jacks, The Pixels, Toulouse Lautrec, Travka, Tündérground şi Vive la Noiz.
Deci, da. Talentele nu pot fi stăvilite. Cel puţin, nu în România. De la o vârstă fragedă, până la bătrâneţe, de la cel mai mic la cel mai mare, iată cum românii îşi exprimă năduful, într-o formă artistică, demonstrând tuturor că în oricare din noi sălăsluieşte o sămânţă de cântăreţ, care nu trebuie decât un pic udată pentru a deveni un adevărat arbore plin de sunete şi triluri suave, alături de o încărcătură a mesajelor plină de vers şi sentiment.
Aşadar, premiul acestei săptămâni merge la trupa Brigada A.M., un duo de succes care ar avea şanse reale să cucerească inimile ascultătorilor. Având la bază un stil muzical bine ales, cei doi băieţi, mustind a talent, se joacă cu fiecare cuvânt alăturat portativului, oferind auditoriului un mesaj puternic, tranşant, care reflectă atât probleme sociale, cât şi personale. „Stilul Oprişan”, un lait motiv al poveştii muzicale, se potriveşte ca o mănuşă socialului scos în evidenţă destul de clar: „iad”, „rai”, „frăţioare”, „femei”, „mă-ta”, „te fugărim”. Nu lipseşte nici componenta temporală, proiectată sub linia speranţei, pentru un orizont plin de candoare: „o s-o ducem mai bine an după an, e stilul nostru, stilul Oprişan”.
Savuraţi, aşadar, această feerie muzicală!
Evident, nu puteau să lipsească şi săgeţile critice, aruncate într-un mod atât de acid încât alunecă pe o pantă mânjită cu nesimţire. Astfel, o anti-trupă, nişte indivizi care probabil nu au terminat nici grădiniţa, batjocoresc munca celor de la Brigada A.M.. Numele lor este Brigada P.M., afişat cu o indolenţă crasă pe site-uri. Mesajul acestora este unul infect, plin de măscăreli şi derizoriu. Din cauza celor ca ei, lumea muzicală românească nu va scăpa niciodată de noroi. Să vă fie ruşine, măi celenteratelor!
Din fericire, cei de la Brigada A.M. nu s-au lăsat mai prejos şi le-au dat o replică celor ca Brigada P.M., avertizându-i că ceea ce fac ei este o muncă serioasă, în care se investeşte suflet, energie iar succesul de care se bucură nu este unul întâmplător. Evident, mesajul este exprimat în „stilul Oprişan”, tranşant, clar dar având cuvinte bine alese. Aşa că, pardon, fraierilor, aveţi grijă! Brigada A. M. rules!
P.S.: Să moară caca dacă mai înţeleg ceva din ţara asta.
Trupa Persona (interviu Revista Cioburiaici), originară din Timişoara, va lansa albumul de debut intitulat Suburbia Afterlife pe 28 Mai la Timişoara, la River Deck şi pe 12 Iunie la Bucureşti, la Clubul Ţăranului Român.
Primul album al trupei Persona, Suburbia Afterlife, este înregistrat şi mixat în Timişoara la DS Studio şi masterizat în Germania la Melting Point, de către Sven Bonse, sound tehnicianul celor de la Reamonn. Albumul apare la labelul german EMG (European Music Group) şi a fost lansat ca download digital în 30 Aprilie 2010. Lansarea oficiala va fi pe 28 Mai la River Deck în Timişoara, începând cu ora 21.00 şi pe 12 Iunie la Bucureşti, la Clubul Ţăranului Român, începând cu ora 22.00.
Primul single de pe album, Head on the door, intră în Aprilie în heavy rotation la Radio Guerrilla şi în prima săptămână de difuzare ajunge în Topshow direct pe locul 4, în a doua săptămână reuşind să urce pe primul loc, unde rămâne câteva săptămâni.
Biletele pentru concerte se pot procura de la intrarea în cele două cluburi.
—————————————–
TIMPURI NOI , 3 CÂNTÃRI
Vin TIMPURI NOI cu un nou concept şi cu CHEF mare ! Formaţia şi-a propus să lanseze la apă acest nou concept prin 3 CÂNTĂRI în Bucureşti:
►Prima cântare: CHEF în CLUB TWICE, VINERI, 21 MAI, ora 22:00.
Biletele se pot procura de la intrare şi costă 10 lei şi 25 lei cu un CD 2010, ediţie limitată, inclus.
►A doua: CÂNTAREA LUI LUCA. Invitat este ARTANU ADRIAN PLEŞCA, în CLUBUL ŢĂRANULUI ROMÂN, VINERI, 28 MAI, ora 21:00.
►A treia: CÂNTARE DE ÎMPRUMUT. Invitat este chitaristul BALAURUL de la Trooper, în FIRE CLUB, SÂMBĂTĂ, 5 IUNIE, ora 21:00.
Timpuri Noi, o formaţie interzisă de comunism datorită stilului, datorită limbajului, dar, mai ales, datorită conţinutului subversiv al textelor, deşi nivelul artistic şi repertoriul ar fi putut-o impune printre formaţiile pe atunci în mare vogă.
Anul 1990 aduce o trecere bruscă de la o stare de beznă informaţională la una de deschidere aproape fără bariere. În acest nou context, Timpuri Noi încetează dintr-o dată de a mai fi o formaţie anacronică. Iată contextul în care Timpuri Noi a devenit cea mai populară formaţie din România, rămânând peste ani una dintre cele mai apreciate.
Actuala componenţă a formaţiei este: Dan Iliescu (voce, ghitară), Alexe (voce), Florin Tuliga (programming), Vlad Sateanu (bas), Andrei Bărbulescu (tobe).
Mia şi Costel au cea mai mare familie. Fiecare din cei 75 de copii crescuţi în familia lor de-a lungul anilor are povestea lui. O poveste despre curajul de a începe o nouă viaţă. Cei doi părinţi au reuşit să le redea acestor copii zâmbetul, încrederea şi lumina din ochi. Acum, copiii Miei fac cursuri de artă, muzică, limbi străine, teatru şi multe altele. Toate acestea pentru a le da şansa de a-şi descoperi drumul în viaţă. Unii dintre ei au ajuns bursieri la facultăţi de artă, alţii au luat premii la concursuri naţionale de pictură, sport sau muzică. Noi am fost mişcaţi de povestea Miei şi a copiilor pe care i-a ajutat şi îi ajută în continuare. Atunci ne-am hotărât să ne facem şi noi unchi şi ne-am strâns cu mic, cu mare să cântăm pentru ei. Pentru că aceşti oameni să continue lucrurile minunate pe care le fac, ei au nevoie de tot sprijinul nostru.
Vă aşteptăm, aşadar, la un concert extraordinar joi, 3 iunie, începand cu ora 20.30 la Clubul Ţăranului, în şoseaua Kiseleff 3 (intrarea Monetăriei).
Alături de Copiii Miei vor fi Alexandru Andrieş, grupul See Seven, Sorin Romanescu, Dan şi 6Fingers de la trupa byron, George Baicea, Elena Bokor şi Alexandra Potanga.
Biletele se pot procura la intrarea în Clubul Ţăranului. Toate fondurile rezultate în urma concertului se vor duce catre fundaţia „Mia’s Children„.
Joi 6 Mai, de la ora 22:00 în Club CONTROL, pentru prima oara după zece ani de la primul album Yvat şi după alte 28 de apariţii la case de discuri din U.K., Germania, Belgia şi Israel, va avea loc o lansare de album comună Londra-Bucureşti.
Yvat aduce scena de muzică electronică engleză în Control Club, pe data de 6 Mai, ora 22:00, printr-un concert live special. Evenimentul este replica românească a lansării oficiale în U.K. a ultimului album Yvat – UNFOLDED, produs de boltfish records.
Intrarea este liberă.
Tuborg Green Nights & Clubul CONTROL va asteapta in luna mai la ACOUSTIC SESSIONS
Concertele încep de la ora 22:00. Biletele se găsesc în Club CONTROL, la intrare şi costă 20lei pe seară. Intră pe facebook.com/TUBORGSOUND şi poti câştiga o invitaţie. Pentru orice bilet sau invitaţie, TUBORG îţi face cinste cu o bere.
Miercuri 19 mai 2010, trupa Oliver concertează în Clubul CONTROL.
După lansarea albumului Poetry Pop, în Mai 2008, Oliver a devenit o voce şi un punct de întâlnire. În mediul virtual şi în cele peste 50 de concerte din Bucureşti, Timişoara, Arad, Cluj, Craiova, Vama Veche, Roşia Montană, Ploieşti, Sf. Gheorghe, fanii formaţiei, din ce în ce mai numeroşi, au demonstrat loialitate şi o neobişnuită dedicare pentru muzica Oliver. Pentru pregatirea acestui nou album, trupa Oliver a căutat mereu să fie aproape de fani. Astfel, în 2009 Oliver a lansat „Repetiţii cu public”, invitând publicul la ei acasă, în sala de repetiţii. „Ultima repetiţie cu public” din Club Suburbia a fost prima prezenţă live a pieselor de pe noul album.
Turneul ce se lansează în luna mai va conţine concerte în Timişoara (13 mai, Manufactura), Deva (14 mai, John’s Pub), Cluj (15 mai, Irish & Music Pub), Constanţa (21 mai, Pulse), Bucureşti (19 mai, Club Control şi 10 iunie în Green Hours).
Lansare album BRAZDA LUI NOVAC pe 21 mai 2010, în Club Control
În ultimii 13 ani, BRAZDA LUI NOVAC a devenit un nume sonor al scenei electronice underground din România. Îmbinând tonalităţile raw ale instrumentelor cu ritmurile armonioase de software, sunetul distinctiv BRAZDA LUI NOVAC se concretizează într-un melanj de synth melodios şi industrialul anilor ’90, având uşoare amprente shoegaze. În concerte, jocul audio-video este realizat alături de visuals-urile create de Vali Chincisan.
După numeroase concerte de succes în oraşe din România dar şi în Londra, Roma sau Maastricht, BRAZDA LUI NOVAC a lansat primul său album conţinând 14 piese printre care şi o colaborare cu Silent Strike.
Cu prilejul lansării materialului discografic, pe 21 Mai, în Club Control, BRAZDA LUI NOVAC va susţine un concert alături de Artan (Timpuri Noi), Silent Strike, Yvat, Dezdemona (Jazzadezz). Startul îl dă Nic Cocârlea (No Man’s Land/Lipstick Traces) printr-un DJ-set cu muzică asortată concertului.
Intrarea costă 20 lei.
Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoria).
Formaţia germană Haggard, cea mai importanta trupă de medieval-symphonic-metal din Europa, va susţine un concert pe data de 14 August 2010 în oraşul medieval Bistriţa. Trupa şi-a anunţat oficial prezenţa la Bistriţa în cadrul turneului european Era Divina ce se desfăşoară în această lună şi care aniversează 20 de ani de activitate a trupei.
Spectacolul va fi unul cu totul special. Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente specifice medievale, publicul având posibilitatea să se bucure şi de alte surprize. Trupa se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special şi va cânta în cea mai extinsă formulă a sa, aceea de 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri medievali. Tabăra va găzdui principalele ordine cavalereşti din Transilvania care vor susţine spectacole specifice, interactive cu publicul, spectacole cu foc, demonstraţii şi turniruri pe cai. Alte concerte vor fi susţinute de formaţiile Trooper şi cimpoierii Holloenek din Ungaria.
Accesul publicului va avea loc pe bază de bilet. Biletele (abonamentele) de acces general au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, http://www.eventim.ro/ şi TicketPoint, http://www.ticketpoint.ro/, magazinele Germanos, Vodafone, Diverta, Humanitas şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti şi vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010.
Preţul biletelor (abonamentelor) este de de:
– 50 lei până în data de 25 Iunie 2010.
– 60 lei în perioada 26 Iunie – 13 August.
– 70 lei la faţa locului.
Accesul in tabara se poate face incepand cu data de 13 August. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei. Copiii până la vârsta de 7 ani vor avea acces gratuit, iar pentru copiii cu vârstele cuprinse între 8 şi 14 ani se vor pune in vânzare la faţa locului bilete cu reducere de 50%. Deţinătorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), parcare păzită, acces la toalete şi duşuri.
Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe
În 2009, scena underground românească a mai primit un membru, respectiv trupa Shesdead, un proiect pus la punct de un grup de băieţi care aveau, mai mult sau mai puţin, o exeprienţă cu ceea ce înseamnă scena „ascunsă” a rock-ului autohton. Fiecare dintre ei şi-a dorit, într-un fel sau altul, o schimbare sau un nou pas în cariera muzicală, un nou suflu, poate un alt grup şi o nouă atitudine. Ca atare, într-un timp relativ scurt, cei de la Shesdead au ajuns destul de repede la urechile ascultătorilor de gen iar acum de curând, respectiv pe 22 Martie, au reuşit şi lansarea primului E.P., Sex Drugs & Rock’n’Roll, în Club Control din Bucureşti, urmat de turneul Tour and Loathing in Romania (deja în curs). Încrezători în şansele lor dar conştienţi de dificila contrângere a mediului muzical românesc, cei de la Shesdead speră, totuşi, că lucrurile vor continua într-un sens pozitiv pe plaiurile mioritice, cel puţin din punct de vedere muzical.
Contactaţi de Revista Cioburi, componenţii trupei au fost deschişi în a răspunde întrebărilor noatre. Aşadar, urmăriţi vocea formaţiei:
RevistaCioburi: Cum a început totul?
Shole: Acum vreo trei ani am simţit că trebuie să încep un proiect muzical nou, să găsesc noi modalităţi de a exprima sentimente mai vechi şi mai ales mai noi. Am încercat să colaborez cu mai mulţi artişti, numai că lucrurile se întâmplă când trebuie, nu când vreau eu. Trupa, aşa cum o vedem astăzi, a apărut acum un an. Radu, Benson şi cu mine am plecat de la Insideout, Tudor şi John sunt prieteni mai vechi de la formaţia Tiarra, Tase a venit în vară. Ne-am apucat de înregistrări pentru E.P., de repetiţii, câteva concerte, apariţii în diverse publicaţii scrise şi online, la tv şi radio… A fost un început ciudat şi mai lung decât mă aşteptam dar se pare că a fost bine aşa, am avut timp să creem o bază solidă.
R.C.: Cine este „ea” din spatele Shesdead?
Shole: Este muza. Care prin moartea ei ne-a deschis alţi ochi, către alte lumi. Faptul că a murit nu înseamnă că nu mai există. E o metaforă pentru relativitatea spaţiului şi a timpului aşa cum le cunoaşte umanitatea. Puterea spiritului care învinge uitarea, moartea e doar încă un pas făcut cu zâmbetul pe buze.
R.C.: Ce influenţe muzicale au pus umărul la proiectul vostru?
Shole: Partea frumoasă e că fiecare membru al formaţiei are o arie foarte vastă de rock în care se regăseşte. Ne şi intersectăm gusturile pe undeva, ne şi deosebim suficient cât să nu ajungem să copiem pe nimeni. Să zicem că ne influenţează toată muzica pe care am ascultat-o, chiar dacă nu vorbim numai de rock. Însă, clar, influenţa majoră o au trupele de metal.
R.C.: Furie sau poezie?
Shole: Nu sunt de acord cu „sau”. Furia si poezia fac parte din vieţile noastre, împreună coexistă în compania nebuniei, a plăcerii, a frumuseţii, a părerii de rău. Furia şi poezia sunt în univers ca focul şi apa. Dau şi iau viaţa, în funcţie de ceea ce atragi şi emiţi.
R.C.: Cum apare o melodie?
Shole: Atunci când nişte oameni simt cam acelaşi lucru se atrag unii pe alţii. Cred că scopul comun îi uneşte, pentru o perioada mai lungă sau mai scurtă de timp. Melodia apare când oamenii respectivi aleg să exprime prin muzică „filmul” lor comun. E vorba de echipă, de comunicare, de încredere, de pasiune, de asumare a mesajului. Nu e cu nimic mai prejos decât venirea pe lume a unui copil.
R.C.: Cine vă ascultă?
Shole: Cei care se regăsesc în versurile noastre şi în felul nostru de a exprima prin sunet o senzaţie la care ei se raportează, cu care se identifica. Avem ascultători de 12 ani dar şi de peste 45. Cred că cei care ne ascultă sunt la fel ca noi. Şi noi suntem exact ca ei. Ne ascultă fix cei cărora ne adresăm, pentru că ei ne dau puterea să facem asta iar noi la rândul nostru le oferim garanţia că nu sunt singuri.
R.C.: A fost un E.P., câte albume urmează?
Shole: Nu am de unde să ştiu. Cu siguranţă după acest E.P. vine albumul numit Seven. Să ajungem să îl lansăm, să sune bine, să îşi atingă scopul, apoi mai vorbim de altceva. Sincer vorbind, trăim nişte vremuri nebuneşti… E greu să prevezi viitorul îndepărtat atâta timp cât prezentul este instabil.
R.C.: Ultimul concert ar trebui să fie întotdeauna cel mai reuşit?
Shole: Sunt foarte mulţi factori care fac un concert să fie reuşit sau nu. Depinde cum te simţi în ziua respectivă, cum se simte spectatorul în ziua respectivă, cât de bună e organizarea, cât de potrivită e locaţia, cât de bun e sunetul, cât de bine a fost promovat… Dacă vorbim de performanţele trupei, consider că ele trebuie să fie mereu foarte bune şi constante. Bineînţeles că trebuie să se tindă de fiecare dată spre mai bine. Teoretic da, cel mai recent concert trebuie să fie mai bun decât precedentul. Fiecare concert e o experienţă, o sărbătoare, cu fiecare clipă petrecută împreună, membrii trupei se „sudează” mai mult şi sunt mai siguri pe ei, pot oferi de fiecare dată un plus prin experienţa acumulată. Dar ţi-am zis, asta teoretic; practic, mai sunt şi momente proaste, dar peste care trebuie să ştii să treci şi să îţi urmezi destinul.
R.C.: Cât v-aţi propus să rezistaţi în underground?
Shole: Consider că undergroundul este o lume fascinantă, şi dacă acolo vom rămâne e doar o chestiune de noroc, şansă… Cum vrei să îi zici. Însă nu cred că mai ştiu exact ce e underground şi ce nu, la momentul ăsta. Sper ca formaţia să ajungă să cânte pentru cât mai mulţi oameni, sper ca mesajul nostru să atingă pe cat mai mulţi. Undergroundul e locul din care se extrag diamantele pe care timpul le şlefuieşte. E staţia din care pleci, dar nu în care trebuie să rămâi să rezişti.
R.C.: Este greu să creşti muzical în România? Mă refer la stilul vostru…
Shole: Este foarte greu pentru că oamenii au fost dresaţi să nu le placa aşa ceva timp de zeci de ani. Comuniştii nu suporta rockul, şi cum suntem conduşi de comunişti… Preşedintele nostru a avut imn electoral o manea, nu o piesa rock. Oamenii sunt ţinuţi în lesă de lipsa banilor, nu au timp să îşi îndrepte atenţia către pictură, fotografie, muzică, literatură. Trebuie să producă pentru ca aleşii cu japca să se lăfăie. Da, ne e greu aici. Casele de discuri sunt ale unor dobitoci, televiziunile la fel, radiourile „de gherilă” au ca sponsori mari corporaţii… E o glumă proastă, o farsă care ni se face. Nu e vorba de stil, e vorba de comuniştii ăştia infecţi care trebuie să moara. Şi o să moară. Şi atunci, lumea va fi a noastră. Deja a început să fie, că ne facem singuri şi clipuri, şi radiouri, şi televiziuni şi ziare online, avem studiouri, creştem, în timp ce ei se duc în jos, cu cântăreţele lor gonflabile de gât.
R.C.: Care este următorul proiect important?
Shole: Albumul Seven. Şapte piese la care lucrăm intens, pe care le vom înregistra cu Tudor, chitaristul, ca inginer de sunet. Lucrăm şi la un videoclip nou pentru piesa DIAMONDS AND PEARLS, cu imagini de la concerte şi de pe drumul între concerte, va fi ceva foarte tare, în vreo două săptămâni, deci în aprilie.
R.C.: Fanii trebuie să vă înţeleagă?
Shole: Dacă sunt fanii noştri, ne înţeleg. Nu cred că ar putea fi fani cu adevărat dacă nu ar înţelege. Sau poate că înţeleg ce au ei nevoie să înţeleagă. Sau ce vor. Nu ştiu. Prefer să cred că suntem toţi nişte oameni care păşim împreună într-o nouă eră, înţelegându-ne unii pe alţii.
R.C.: S-au adunat frustrări printre acorduri?
Shole: Desigur, însă nu disperăm. Normal că e frustrant să vezi atâţia cretini împinşi pe gât generaţiilor care abia se formează. Normal că nu e convenabil să vezi că televiziunile, radiourile, organizatorii, se încăpăţânează să investească în nişte zdrenţe, fie fete, fie băieţi. E frustrant să ştii că există atâtea trupe bune şi muzicieni talentaţi ţinuţi în cuşca asta delimitată de indiferenţă, nesimţire, incultura, ignoranţă şi orgoliul unora inferiori pe toate planurile, mai puţin cel material. Cred că e gândită treaba. Învăţământul e o mizerie, alternativele sunt eliminate pe rând… Oamenii devin nişte sclavi ai băncilor la care sunt obligaţi de sistem să apeleze pentru a supravieţui… E frustrant să ştii că legile le fac nişte stupizi.
R.C.: Unde vreţi să aşteptaţi moartea?
Shole: Nu vreau să o aştept. Sunt convins ca ne vom întâlni la un moment dat. Poate că ea mă aşteaptă pe mine undeva, dar cred că se distrează şi zice: „hai că-l mai las să treacă şi de colţul ăsta… Hai, fie, şi de ăsta… Hai încă unul…” şi tot aşa până când o să îi placă atât de mult de mine încât o să zică: „hai!” J Iar eu voi merge cu ea şi voi cunoaşte o nouă lume în care să mă pot rătăci. Dacă ar fi să mă hotărăsc să o aştept, locul ar fi Venice Beach California.
R.C.: Suntem ghinionişti în România?
Shole: Nu mai ghinionişti decât dacă am fi în Afganistan sau Irak. Dar faţă de lumea civilizată avem un oarecare handicap. Handicap dat de „liderii” „aleşi” de această majoritate docilă, însă cred cu tărie în valorile pe care le avem şi care prin curaj şi pasiune vor schimba România.
R.C.: Fericirea este o utopie?
Shole: Nicidecum. Asta e cea mai mare minciună pe care ne-au spus-o. Eu am trăit momente de fericire pură, reală, pe care nu mi le poate lua nimeni, niciodată. Am văzut oameni fericiţi. Fericirea este în noi, la dispoziţia noastră, nu trebuie decât sa renunţăm la orgoliu. Mândria aia proastă a omului degeaba… Dacă te vindeci de asta, eşti fericit.
R.C.: Există viaţă după moarte?
Shole: Dar înainte de viaţă există ceva? J Treaba e să existe viaţa înainte de moarte în primul rând. Nu să trăieşti vieţile altora, nu să îţi trăiască alţii viaţa, să fii cu adevărat viu, să trăieşti intens, asta contează în primul rând. Cred că oamenii care trăiesc aşa nu sunt speriaţi de moarte şi sunt convinşi ca după o să fie oricum ceva, o să vadă ei acolo ce J .
R.C.: Ce uraţi poporului român?
Shole: Îi urez să aibă norocul ca cei care au înţeles ceva din viaţa asta, să nu cedeze şi să nu se resemneze. Îi urez să fie deschis în a accepta istoria care se scrie acum şi să fie preocupat de cea care va fi scrisă; ce a fost e trecut şi îngropat, lumea se schimbă, se dezvăluie a fi altfel. Îi urez poporului român să fie pe fază şi să îşi vadă de treabă. Am o încredere ciudată în acest popor.
R.C.: Un fel de la revedere…
Shole: Intraţi pe pagina noastră oficiala www.myspace.com/sheisnomore unde găsiţi videoclipul LIVE FAST DIE YOUNG, piesele de pe E.P.-ul SEX DRUGS AND ROCK’N’ROLL, două piese noi, video de la sală, poze, versuri. Puteţi comanda E.P.-ul sau un tricou sau pur şi simplu să ne lăsaţi gândurile voastre în legătură cu ceea ce facem. Mulţumim pentru sprijinul acordat. Respect!
Se întâmplă, în sfârşit! Şi sperăm că nu va fi sfârşitul! O combinaţie de
oameni şi rockeri nebuni, aşteptată de mulţi cu sufletul la gură, va avea
loc joi, 8 aprilie 2010, începând cu ora 20.00, la clubul Fabrica din
Bucureşti (Str . 11 iunie, Nr. 50).
Clujenii de la Truda (powercore/Rock Matusha!!!…), ne vizitează urbea cu
ocazia turneului lor naţional. Vor fi primiţi cum se cuvine de băieţii de la
ACT (hard rock/alternative metal), într-un fel de schimb, mai mult sau mai
puţin cultural, de experienţă. Urmează ca povestea să se repete şi la Cluj
în viitorul apropiat. Până atunci, e de văzut ce „impresii” reuşesc să
schimbe cele două găşti între ele, dar şi cu publicul… Neapărat numeros!
Încălzesc dibaci atmosfera First Division (hardcore), o trupă tânăra dar
foarte nervoasă şi cu un mare capital de simpatie în rândul fanilor.
Nu ştiu de ce cred că putem anunţa încă de pe acum un carnagiu muzicalo –
bachus – hard&heavy, până spre cine ştie când dimineaţă.
Aşadar, să ne facem temele şi să ne pregătim trupeşte şi sufleteşte: www.truda.ro www.trupaact.com www.myspace.com/firstdivisionband
Formaţia ACT va susţine un concert şi la Câmpina, în Club Live, vineri, 16
aprilie, începând cu ora 21.00. Clubul a devenit de-a lungul anilor o
destinaţie tradiţională a trupei, însă niciodată nu au cântat aici alături
de noul chitarist, Vlad Văcărescu. Cu această ocazie, ACT oferă primilor
zece fani ajunşi la concert un cadou: albumul “Exact”. Mai multe
informaţii despre activitatea trupei la www.trupaact.com.
Pe 17 Mai 2007 avea loc la Cannes premiera filmului Control, realizat de regizorul olandez Anton Corbijn, pelicula câştigând mai apoi cinci premii la festivalul BIFA de la Londra. Scenariul filmului are la bază cartea Touching from a Distance, scrisă de Deborah Curtis, nimeni alta decât soţia lui Ian Curtis, solistul trupei engleze de post-punk Joy Division. În fapt, filmul povesteşte tumultul anilor de dinaintea finalului nefericit al lui Ian Curtis, muzician cu aspiraţii, căzut într-o profundă depresie.
Personajul Ian Curtis, interpretat de Sam Riley, este prezentat de la început ca fiind un introvertit, care îşi ghidează viaţa după versuri şi tâmpeniile făcute alături de colegii de şcoală, în perioada când locuia împreună cu părinţii şi sora lui. Atunci o cunoaşte pe Deborah, prietena celui mai bun amic de-al său, care devine mai apoi iubita sa. Cei doi îşi dau seama de atracţia dintre ei la un concert şi în scurt timp sfârşesc prin a se căsători şi a se muta împreună. Pentru Ian, ideea de mariaj s-a rezumat imediat după aceea la a sta izolat în camera lui şi a scrie poezie. Un pas important făcut rapid, deteriorat şi mai rapid.
În 1976, pe când Curtis era deja angajat la oficiul forţelor de muncă, îi cunoaşte pe Bernard Sumner, Peter Hook şi Terry Mason, membrii unei trupe în căutare de vocal. Astfel, Curtis devine solistul formaţiei care iniţial se va numi Warsaw. În momentul înregistrării primului EP, Curtis propune numele de Joy Division, aşa cum publicul i-a cunoscut. Ascensiunea lor începe uşor să se producă. În paralel, Curtis începe să-şi neglijeze din ce în ce mai mult soţia, îşi face un obicei din a pierde nopţile încărcate în alcool şi tutun, păstrându-şi în acelaşi timp şi jobul. Prima sa criză de epilepsie, într-o formă uşoară, nu a reuşit să-l facă să renunţe la stilul de viaţă care îi va măcina sănătatea şi mai mult, inclusiv cea mintală.
Implicat din ce în ce mai mult în proiectul muzical, Ian ajunge să se izoleze inevitabil de mariajul său, ajungând să aibă o relaţie cu Annik Honore, personaj interpretat de actriţa germană de origine română Maria Lara. Oboseala accentuată va duce şi la renunţarea la locul de muncă dar şi la agravarea stărilor epileptice. Ajuns într-un moment delicat al vieţii, Ian începe să se afunde în psihoză şi începe să nu-şi mai găsească energie şi sens pentru a continua în vreun fel ceva. Căsnicia îi este ruinată, crizele îl dărâmă şi mai mult iar totul se va sfârşi cu sinuciderea sa, la numai 23 de ani, în casa în care a locuit.
În film sunt punctate diverse momente din existenţa lui ca muzician, începând de la prima prestaţie live, evenimentele care au stat la baza anumitor cântece, relaţia cu membrii trupei. Per ansamblu pelicula reprezintă, în fapt, exact viaţa lui Curtis: scurtă şi condensată. Momentele de regret ale sale, atât din pricina neglijării pe cea care l-a iubit necondiţionat, a faptului că nu mai găsea resurse pentru a satisface publicul şi ascensiunea care li se întrevedea, boala care îi bloca fiecare gând spre viitor, toate acestea au dus către soluţia sinuciderii. Se pot trasa paralele între diversele planuri importante ale acelei perioade, fiecare având direcţii diferite: alunecarea vieţii de familie în derizoriu, creşterea succesului ca muzician, deteriorarea sănătăţii, liniştea găsită în preajma lui Annik. Epilogul se produce în momentul în care toate aceste capătă acelaşi punct: în jos.
Pelicula realizată alb-negru, cu o coloană sonoră pe măsură, induce stări de tristeţe dar şi de revoltă. Merită vizionată pentru că orice comentariu pe marginea filmului nu poate impresiona în vreun fel.
