Un şofer a fost la un pas să dea cu maşina peste un echipaj de poliţie din Caracal.
Rămaşi perplecşi, poliţiştii au apelat imediat 112.
Cartierul protejat
Fiind membrul insipid al unui cartier mai periferic decât mouse-ul calculatorului unui pensionar, nu mă aştept ca poliţia să-şi facă treaba à la carte, căci de fapt şi de drept nu prea au nimic de câştigat: nu sunt văzuţi de niciun şef, nu pot creşte în rang deoarece facultatea pentru ei a rămas un subiect mai tabu decât revista de la chioşc şi, bonus, centrul de gravitaţie rural-urbană, birtul, este deschis non-stop, gâtul şi ceafa domnului în cauză fiind apărate de o bere la halbă.
Ce mă îngrozeşte cu adevărat este numărul alarmant de consumatori de substanţe interzise, începând cu verde, hash, acid şi terminând cu K şi heroină. Un număr care reuşeşte să crească exponenţial precum inversarea polilor. Majoritatea consumatorilor sunt minori, nişte fructe care acum nu mai visează să dea în pârg. Îmi amintesc cum aproape toţi aveau sclipiri în ochi când ne vedeau pe noi, cei mai mari, jucându-ne diverse, dorind şi ei să intre. Acea sclipire a dispărut treptat, rezumându-se la râsete sacadate şi discuţii onomatopeice.
Defularea mea se îndreaptă strict către mândri purtători ai devizei „siguranţă şi încredere”, cei care nu văd, nu aud, nu vor să stompeze acest fenomen de la cea mai facilă şi de jos treaptă a lanţului. Cum este posibil să-i dai unui amărât de bătrânel supt de vlagă, care probabil a suferit prea multe pe tot parcursul vieţii sale, o amendă pentru simplul fapt că stătea în parc, probabil în zi de pensie, sorbind liniştit dintr-un Burger la litru? Asta în timp ce, la aproximativ cincisprezece metri o gloată de puştani plimbau cuiele pe buze mai ceva ca tâmplarii.
Rareori, loviţi de grandoarea şepcii transpirate, încep să oprească şi să culeagă date de-ţi imaginezi că te înscriu la tombola anului. Nimeni nu scapă agerului poliţist de sector, începând cu vânzătorii de ceapă ambulanţi, mamele care-şi dau copii în leagăne şi terminând cu … doi delicvenţi de şase ani care, nenorociţii, se jucau cu un zmeu( exemplele sunt cât se poate de reale).
Post-scriptum voi relata o lecţie de morala dată mie de către un agent de poliţie, care folosea „voi face” la persoana a doua,plural, timpul prezent.
Într-o duminică, aproape de ora prânzului, în timp ce mă duceam cu un prieten să-mi cumpăr un pachet de tigări, mişcându-ne cracii agale pe uliţa urbană, din neant au apărut două perechi de ochi albaştri. Ne-am intersectat preţ de douăzeci de minute atât privirile cât şi puterea intelectuală, doar după trei minute realizând că dacă tărtăcuţele noastre şi ale lor ar fi unghiuri şi ar fi complementare, unghiurile lor n-ar avea mai mult de zece grade.
Au încercat să ne legitimeze, în ciuda faptului că ei nu se prezentaseră în prealabil. Am refuzat tocmai din acest motiv. De aici circuitele electrice din emisfera stângă l-au făcut pe unul dintre ei să conştientizeze că noi suntem infractori. Au vrut să ne percheziţioneze, nu au reuşit deoarece i-am îmbârligat cu o terţă lege, inexistentă de altfel, fapt care i-a descurajat total. Habar nu aveau de legile în vigoare, teoretic erau praf, iar practic în simbioză perfectă cu teoreticul. Au încercat un mişto de baltă, respins imediat de noi peste fileu mai ceva ca Federer la Wimbledon. Au început să se enerveze. Apoi deodată, unul dintre ei, senin în mimică, ne-a întrebat dacă ne drogăm. Răspunsul negativ a venit sec. După aceea, preţ de cincisprezece minute, ne-a povestit cum fiul lui, acum în vârstă de douăzeci şi şase de ani s-a drogat până acum câţiva ani când s-a lăsat, ajungând acum supervisor la nu ştiu ce firmă.
Înainte să ne ureze succes în viaţă şi sănătate a încheiat plin de compasiune părintească : ” Băieţi, apucaţi-vă de droguri acum cât sunteţi tineri, că mai încolo e mai naşpa!”
Mulţumim mult domnule agent pentru vorba de duh, chiar acum mă voi duce să-mi cumpăr nişte seminţe să le plantez pe balcon lângă muşcata mamei.
Garcea în slujba comunităţii
Când o să fiu mare vreau să mă fac poliţist. Cum adică? Adică ignorant, cu un limbaj stereotip, fără să ezit niciun moment să fac abuz în serviciu şi să acţionez în primul rând în slujba mea, apoi a cetăţeanului. Dacă o să învăţ să-mi etalez şi burta ca pe un artifact ce impune respect dar şi ca pe un simbol al prosperităţii, profilul ar fi aproape complet. Apoi, o să fiu deranjat de orice sesizare ce îmi va întrerupe siesta din timpul serviciului şi o să rezolv cazurile şi o să aplanez conflictele ca şi cum ţi-aş face un mare serviciu, ţie, cetăţeanule. Odată ajuns, cu intervenţii, în structuri, tot ce voi face este să aştept pentru ca anii să treacă şi să mă crească de la sine în grad. În tot acest timp, servilismul faţă de superiori va fi permanent în presing. Dacă mă voi lipi şi de o diplomă universitară obţinută în urma susţinerii unor cursuri ale unei forme de învăţământ la distanţă, evoluţia profesională va fi cu atât mai prodigioasă. Apoi o să ies la pensie şi o să-mi crească inima atunci când nepotul îmi va spune plin de înflăcărare că atunci când va fi mare vrea să fie poliţist aşa cum a fost şi bunicul.
Cam acesta ar fi profilul poliţistului modern de România pe care ar trebui să-l respecte orice puşti de grădiniţă dornic să devină om al legii. Bine, aşa s-ar profila modelul poliţistului cu care cetăţeanul interactionează zi de zi. Sunt absolut convins că în spatele acestor produse de serie stau ascunşi adevăraţii trăgători de sfori. Este evident acest lucru când ştim cu toţii că aceleaşi structuri au acţionat constant şi eficient, cu o inteligenţă diabolică, ani la rând împotriva populaţiei. Mai ales că este foarte probabil ca marii granguri aflaţi astăzi în fruntea poliţiei să fi operat cu un foarte mare succes şi o şi mai bună eficienţă în slujba organului de represiune în urma cu mai bine de douăzeci de ani. Dar asta e deja altă poveste.
Revenind la tablagii noştri, aş putea susţine că dacă există un factor determinant pentru degradarea imaginii Poliţiei Române ca instituţie şi implicit a imaginii poliţistului care o reprezintă, acesta este constituit în primul rând de modul în care au văzut factorii decizionali remodelarea acestor structuri în anii petrecuţi sub comunism. Înlăturarea prin diverse metode a cadrelor cu adevărat capabile şi înlocuirea lor cu tot soiul de incompetenţi al căror grad de obedienţă se mula perfect pe cerinţele sistemului, au condus la deformarea pe bună dreptate a imaginii poliţistului autohton. Nici poliţistul rus, de exemplu, nu cred că este departe de o asemenea încadrare. Modelul instrumentului miliţienesc persistă încă şi la ruşi poate într-o şi mai mare măsură.
Dacă în timpul regimului comunist uniforma de poliţist emana frică în rândul cetăţenilor, din simplu motiv că cel ce o purta era un instrument al organului represiv, astăzi poliţistul este perceput ca un personaj fad, neimpozant, lipsit de autoritate şi care inspiră orice altceva în afara de siguranţă şi încredere. Din păcate însă, până la proba contrarie, va fi nevoie ca multe serii de recruţi să îşi tocească coatele pe băncile şcolii.
Miliţia de azi, poliţia de mâine.
Poliţia înseamnă protecţie şi pază. Poliţia Română înseamnă “siguranţă şi încredere”. Ce înseamnă acest lucru pentru mine, un simplu cetăţean plătitor de taxe? Ei bine, dacă în perioada comunistă Miliţia răspândea teamă şi nesiguranţă, astăzi putem spune că lucrurile s-au schimbat într-o oarecare măsură. Astăzi nu îmi mai este teamă, şi nu mă mai feresc de poliţiştii de pe stradă. Trec pe lângă ei pe stradă sau pe trotuar fără a-mi mai fi teamă că ar putea să mă ridice (cum auzeam când eram mic) sau că ar putea să mă acuze pe nedrept de ceva. Poliţia, astăzi nu prezintă un pericol direct pentru cetăţean. Când trec pe lângă poliţistul român nu-mi mai este frică de el. Astfel, pot spune că mă simt în siguranţă.
Cu toate acestea, această siguranţă este mai degrabă dată de natura pasivă a poliţistului român. Acesta nu acţionează în beneficiul cetăţeanului decât dacă îi este impus ierarhic, dacă legea impune acest lucru şi există o cerere scrisă sau înregistrată electronic în acest sens. Poliţistul român încă se luptă cu vechile mentalităţi, deşi îi apare din ce în ce mai clar că cetăţeanul nu există pentru a-l servi pe el şi că raportul este exact invers. “Organul” nu mai agasează, nu mai cere şpagă (din ce în ce mai rar în ultimii ani), nu mai face mişto de cetăţean în timpul reclamaţiei. Şi spun acestea prin comparaţia poliţistului de astăzi cu miliţianul de ieri. Însă poliţistul mai are mult de parcurs până îşi va înţelege rolul social pe care îl are în România.
Astăzi, poliţistul român lucrează pentru familia sa, pentru facilităţile oferite de Ministerul de Interne, pentru vacanţe mai bune, pentru o viaţă decentă. Din păcate, el nu lucrează pentru o stradă mai sigură, nu acţionează pentru liniştea cetăţeanului şi nici pentru păstrarea liniştii publice. Poliţistul român nu mai este “securist” însă a rămas un birocrat. Legea se aplică cu întârziere şi cu posibilitatea de a fi interpretată în mod convenabil la nivel mai înalt. Poliţistul de pe stradă rezonează cu stăpânirea. Acest lucru s-a întâmplat şi în comunism şi se întâmplă şi astăzi. Poliţistul este acrit de superiorii săi, aceiaşi de ieri, şi se comportă ca atare. Şi de ce să nu recunoaştem, poliţistul român de astăzi nu este unul dintre cei mai şcoliţi cetăţeni. Din păcate nu văd un poliţist român punându-şi probleme etice vis-à-vis de modul în care îşi face “jobul”. Poliţistul român încă se mai uită după fuste pe stradă, îşi face poze cu Ferrari în parcare, mănâncă shaorma în maşină, merge beat cu metroul, se face că nu vede scandalurile de cartier şi şuţii din autobuz. Poliţistul român se confundă cameleonic cu şefii săi dar şi cu cetăţeanul pe care ar trebui să-l protejeze.
Racheta Fa-Sol
Aflaţi în exerciţiul funcţiunii, poliţiştii din Bacău au confiscat trei motoraşe pentru rachetomodelism.
După primele cercetări, poliţiştii au concluzionat că membrii clubului de modelism urmau să construiască trei rachete pentru a arunca în aer Casa Poporului.
Bal cu mascaţi
Doi romi din Timişoara au agresat un poliţist sosit la faţa locului să aplaneze un conflict, sfâşiindu-i cămaşa şi rupându-i epoleţii.
Dacă mascaţii nu ar fi sosit în timp util, poliţistului i s-ar fi scurtat pantalonii, nu înainte de a i se fi făcut şi mustăţi.
Probă probelor
Mai multe candidate la examenul de admitere al Academiei de Poliţie au leşinat în timpul probei sportive.
Domnişoarele au fost şocate, probabil, că proba sportivă nu constă în săritul cu coarda, şotron şi de-a v-aţi ascunselea.
Duo românesc
Caz tipic românesc la Focșani, unde Poliția Comunitară plătește o firmă de pază pentru asigurarea de servicii pe care instituția în cauză ar trebui să le facă.
Pe aceeași linie, sugerăm medicilor din Focșani să plătească vracii din sate pentru asigurarea de servicii medicale iar profesorilor să plătească părinții pentru predarea lecțiilor.
Coca Cu Ăla
Liderul unui important cartel de trafic de droguri din Columbia a fost prins în România.
Sud-americanul a bătut la ochi după ce se întinsese puţin pe iarbă, în Bamboo.
Tineri politicieni cu stofă murdară
Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unei cititoare cu drept de vot şi nehotărâtă în acest an cui să-i dea dreptul de a o reprezenta. Am putea spune că, într-adevăr, alegerea este una destul de grea, dacă nu chiar imposibilă. Stând astfel şi gândindu-ne la alegeri, am observat că mesajul ne poate oferi cheiţa către rezolvarea problemei. Ia să vedem!
Îl cunoaşteţi pe domnul Cornea Gheorghe Claudiu? Nu? Nici noi. Dar vă putem oferi nişte detalii. Într-una din zilele trecute, undeva pe la ora când se visează strategiile de dezvoltare ale economiei, deci pe la ora două dimineaţa, un grup de cetăţeni români, tineri, plătitori de taxe, se întorceau către casele lor, luate cu credit de la bancă şi aflate în cartierele curate, civilizate şi liniştite ale oraşului, aşa cum sunt aproape toate cartierele din ţară. Că doar aleşii poporului se îngrijesc de aceste aspecte. Dar să nu fim ironici. Aşadar, grupul de mai sus, coborând dinspre Poarta Schei din Braşov, îşi luă avânt către trecerea de pietoni apărută în cale pentru a-şi muta paşii pe cealaltă parte a carosabilului. Gândurile şi râsetele le fură întrerupte, întocmai ca în filmele cu gangsteri şi poliţişti, de scârţâitul roţilor unui Renault negru care era cât pe ce să li se suie în spatele lor de cărăuşi de rate la bancă şi impozite la stat. Prima reacţie a fost similară cu cele întâlnite uneori şi pe stadioanele de fotbal (înjurături, degete mijlocii, şerveţele aruncate pe parbriz). Eee, acum devine interesant. Din maşină, într-o întreagă scenă de suspans, că să vezi ce matahală o ieşi, că hai să mergem, iese un personaj similar celor asociate cu brandul Hi5, îmbrăcat rozaliu, strălucitor şi cu urmă de pipiţă pe scaunul din dreapta. Şi dă-i replici!
Reacţia domnului posesor de cai putere a fost, probabil din obişnuinţa căpătată în momentele când sunt opriţi de poliţie în trafic cei ca dumnealui, să pună mâna pe telefon. Cum dom’le, da’ cine sunt tinerii ăştia neobrăzaţi care îndrăznesc să-i tocească plăcuţele de frână pe trecerea de pietoni, ia hai să apelăm poliţia! Lucru cu care grupul posesor de inimă în gât a fost de acord, chiar s-a oferit să susţină un dublaj al apelului. Diferenţa a fost faptul că ei chiar au chemat băieţii cu caschete, în timp ce şoferul a apelat o altfel de poliţie, şi anume personală, aflată în două BMW-uri negre. Între timp, bogatul său bagaj de înjurături se revărsa peste întregul peisaj. Şi pentru a fi sigur că momentul acesta le va rămâne veşnic în amintire, domnişorul paietat a scos arsenalul greu, respectiv cartea sa de vizită (!) pentru a le arăta el supuşilor cine este stăpânul şi că nu vor scăpa nemustraţi. La şirul de întrebări cum că „stai aşa, dar legea nu este aceeaşi pentru toţi? Nu toţi trebuie să respectăm regulile de circulaţie la fel? Încălcarea lor nu atrage aceiaşi pedeapsă pentru toţi?” au apărut brusc nişte interferenţe între căile de comunicare interioare ale băieţaşului. Privind către don’şoara care asista pasivă la scenă, din maşină, a mai stors câteva mizerii vocale după care a demarat în trombă. Şi cum poliţia recomandă să nu conduci nervos, dumnealui a vrut să dovedească faptul că miliţienii au şi ei dreptate câteodată: doi motociclişti au fost la un milimetru de a fi şterşi de maşină şi de pe faţa pământului de către individ.
Dar pentru a nu oferi un final lipsit de personajele amuzante, apar şi poliţiştii până la urmă. ’Nă seara! Trebuie date declaraţii dar chiar şi aşa nu prea e nimic de făcut, că aşa sunt ăştia, că pot contesta şi alte ideologii moderne…Scărpinatul e de bază!
Dar hai să ne cunoaştem mai bine, îi propunem domnului Cornea. Am remarcat faptul ce este consilier judeţean, deci membru al Consiliului Judeţean Braşov în Comisia pentru activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Cultură şi Culte, un nume la fel de pompos precum apariţia în sine. În acelaşi timp deţine şi o funcţie de consilier local în Zărneşti. Şi cum viitorul ţării este de aur, mai ocupă şi funcţia de Prim vice-preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L din Braşov. Ultimele sale declaraţii de avere şi de interese sunt din ianuarie 2008 (sursa fiind site-ul Consilului Judeşean Braşov), unde sunt trecute ca proprietăţi un cont de 35 000 lei la bancă, 1600 mp în Zărneşti precum şi participaţia de 50% la SC CFC Creative SRL. Firmă care, cercetând Ministerul Finanţelor, nu a avut niciun fel de activitate de la înfiinţarea sa (mai 2007) şi până în prezent. Pentru 2009 nu este declarat nimic, dă-o dreacu’ de lege. Aaa, să nu uităm, candidatura sa din 2008 a fost girată de primarul Braşovului, George Scripcaru.
Întorcându-ne de unde am plecat, se pare că nu am găsit rezolvarea problemei. Greu, dom’le, cu votul ăsta. Noi propunem, în continuare, să trecem la curăţenie. Să adunăm toate gunoaiele şi să le dăm foc. Acesta, deocamdată, este cel mai bun răspuns.
Am avut o tentativă de a-l suna pe domnul consilier şi de a-i da ocazia să ne povestească varianta dumnealui. Dar pentru că cititorii noştri sunt mai credibili decât orice politician român, am luat-o de bună pe cea de mai sus. Oricum, sperăm că articolul va fi citit şi de domnul Cornea Gheorghe (ne vom îngriji noi de asta, doar are adresa de e-mail pe cartea de vizită), invitându-l chiar la un drept la replică online şi public. A-propos de adresa dumnealui de e-mail, cititorii-votanţi îi pot trimite oricând mesaje de încurajare.
