După o serie îndelungată de plânsete aruncate palmat, dintr-un terţ local acoperit, către furtunile de la începutul verii, furtuni care nu te lăsau să te bucuri de cele patru ore de relaxare cotidiană după terminarea orelor satanice de serviciu, iată că mama natură a aruncat cu găleţi de soare in capul românului pe întreaga perioadă a lunii in curs.
Caniculă, caniculă, caniculă…furnicarul românesc a prins viaţă. Lumea s-a trezit direct în şlapi pe litoral, la munte ori în binecunoscutele ciupercuţe de Bucureşti numite ştranduri.
Ca în fiecare an principalii votanţi ai comunismului, ă…pesedismului, ă… persoanele trecute cu numeroase decenii de a treia tinereţe, şi-au propus şi acum să încerce a răsturna recordul mondial de decese datorate căldurii. Ăsta ar fi singurul motiv plauzibil pentru care, în zilele în care nici măcar Bacillus Anthracis n-ar rezista mai mult de trei minute, se găsesc bătrânii să colinde oraşul în lung şi în lat fără o destinaţie precisă.
Desigur, şi-au făcut apariţia şi mult aşteptaţii adepţi ai lui Sartre, continuatorii existenţialismului, gânditorii de lângă bordură, oameni supăraţi trimişi dimineaţa de soţie să cumpere un pepene şi două pâini, care s-au întors seara fericiţi, arşi de soare pe o parte, cu jumătate de bere la pet şi-un câine comunitar.
Dacă am face un studiu de caz ar reieşi cu siguranţă că în niciun domeniu angajaţii nu au mai dat randament în această lună. Bărbaţii, bălind toată ziua pe tastatură doar la reclamele ce includ patru beri reci, o terasă, 6 amici plus trei perechi de ţâţe care sar nevinovat doar din dorinţa de a mai răcori atmosfera. Gândirea persoanelor de sex feminin pe timpul verii a rămas în continuare un tabu, însă cu siguranţă la serviciu stăteau şi verificau reducerile şi orarele de la Zara, Zasha, Ingrid Vlasov şi Agnes Toma . Plus că scapau pe jos, total întâmplător, în faţa soţului, amantului ori iubitului două-trei broşuri cu sejururi în zone litorale mai uşor de mimat decît de pronunţat.
Berea curge, micii sar în grătare, fetele sunt cât mai sumar îmbrăcate, băieţii îşi etalează muşchii şi tatuajele, banii îşi urmează circuitul uzual cu o viteză în plus. Până când soarelele nu va trage draperiile ne va durea în p#lă că şoselele se topesc, că şinele se dilată, că recolta nu e irigată, că natura moare treptat, că plaja se retrage, că ne vindem sufletul pentru un sejur în Mamaia, că gunoaiele lăsate în urma noastră echivalează în tone cu populaţia Africii de Sud. Suntem români, iubim căldura, suntem mândri de noi. Suntem proşti. Păcat că ultravioletele nu produc o reacţie imediată mai violentă.
Ies să beau o bere căci nu mai pot de cald, ne vedem la mare.
Deşi acest articol vine cu o oarecare întârziere cred că este necesar să atrag atenţia acestui fapt. După cum ştiţi, zilele trecute s-au împlinit 40 de ani de la primul pas pe care l-a făcut omul pe lună. Cu siguranţă este una dintre cele mai importante realizări ale omenirii din secolul trecut. Poate vă întrebaţi cum priveşte românul acest eveniment. Cred că este edificator titlul de pe prima pagină din Click: „Au trecut 40 de ani de la primul pipi pe lună”. Românul nu se dezice niciodată. Importanţa unui eveniment este declasată de nevoile primare, de necesitatea unui act lipsit de importanţă. Acolo unde alţii văd un eveniment ce a marcat aproape 15 ani de război rece pe o planetă împărţită în două lumi, românul vede un pipi. Aselenizarea a marcat finalul unei competiţii în care au fost distruse vieţi, familii şi chiar naţiuni, însă românul vede totul prin prisma unui pipi. Pentru obţinerea acestui rezultat s-au investit resurse formidabile care altfel, probabil, ar fi fost alocate în susţinerea unui al treilea război mondial cu efecte evidente asupra lumii pe care noi o cunoaştem astăzi. Cu toate acestea românul vede un pipi.
Ca cetăţean clandestin al capitalei, întâmplarea a făcut să-mi stabilesc tabăra în proximitatea unei pieţe. Acesta este motivul pentru care în fiecare dimineaţă, cu precădere în timpul săptămânii, traseul pe care trebuie să îl străbat până la staţia de autobuz, în periplul meu zilnic către fabrică, este presărat de tot felul de comercianţi, care în lipsa unui loc amenajat în perimetrul pieţei, îşi vând produsele în plin trotuar, departe de spaţiile special amenajate. Degeaba tot împart autorităţile discursuri verticale şi amenzi, căci imediat ce poliţiştii comunitari au terminat de lătrat, pieţarii de stradă se regrupează instant de-o parte şi de alta a râului de oameni ce curg în ambele sensuri ale trotuarului. E ca un joc de-a şoarecele şi pisica cu care autorităţile par că s-au conformat.